"MUNTELE TE INVATA MAI MULT DECAT ZECE BIBLIOTECI LA UN LOC."

Nicolae Iorga

luni, 12 octombrie 2009

Plaiul Foii - Valea Podurilor - Cabana Curmatura - Valcelul cu Fereastra - Plaiul Foii



In zorii zilei care nu mai e
In lumina dulce a diminetii uitate
O iubire s-a stins...

Amintirile plang soptit
Cu lacrimi mari de inocenta pierduta
O minune nefireasca si scurta

Invaluita in fumul tacerii
Se stinge incet
Arsa de minciuna si decadenta umana




A fost o minune... Ca orice tura in Crai... O minune care se sfarseste parca prea repede, lasandu-ne uimiti sa ne privim si sa intrebam: “ Asta a fost tot? Deja s-a terminat?”
Dar, trebuie totusi, povestita minunea:
Am plecat din Bucuresti, pentru inca o tura in Craiul nostru drag. Inca o tura pe inaltimile lui, pe care ni le va desfasura, tacut, la picioare, lasandu-ne inca o data, uimiti si incantati de ceea ce vedem.
Dupa un drum extenuant pana la Plaiul Foii, unde am crezut de multe ori ca o sa ramanem fara masina, am ajuns intr-un final si la cabana. Am parcat masina, ne-am imprietenit rapid cu un catel si am luat-o, catinel, spre Valea Podurilor. Am descoperit ca din 3, am devenit 4: inca un catel se hotarase sa ne insoteasca. Urcam noi, incet, incet si la un moment dat, ultimul catel incepe sa dea semne de neliniste si tot incerca sa ma intoarca din drum. Mi-am dat seama ca ii este frica si hotarasc sa il las sa se intoarca, incercand in acelasi timp sa il fac si pe celalalt catel sa se intoarca. Cam greu, totusi, celalalt catel nu vroia sub nici o forma sa faca cale intoarsa la cabana. Cu indoieli ca ar fi a doua alpinista, dupa cea cu care facusem Creasta Sudica in Crai, hotaram sa o lasam sa ne insoteasca un timp, cu gandul ca vom scapa de ea mai tarziu.
Tot urcand, ajungem la Termopile, locul unde ajungem pe Braul de Mijloc daca o luam pe poteca inainte. Noi insa o luam la dreapta, mai urcam un pic, intalnim o portiune mai urata, cu grohotis alunecos, o urcam, viram la dreapta si intram pe Valea Podurilor. Acolo admiram o saritoare care reprezinta de fapt adevarata intrare in Valea Podurilor dar pe care foarte putini au facut-o, deoarece e foarte inalta, are vreo 50m, e si foarte abrupta, asa ca e foarte grea...
Dupa ce ne-am facut poze pe rand cu saritoarea, am hotarat sa mai urcam, lasand-o in urma noastra. Catelul era mereu dupa noi.
Am mai urcat noi si am ajuns la a doua saritoare, de fapt singura de pe traseu. Noi am trecut-o destul de usor, adevarata problema a fost catelul, ca nu a reusit sa treaca si a inceput sa planga, de ti se rupea sufletul. Cu gandul ca in sfarsit o sa se intoarca, am continuat sa urcam. La un moment dat, m-am gandit ca daca nu se potoleste o sa incep si eu sa plang. Evident, Cernat, vazand ca nu are ce sa mai faca, s-a hotarat sa se intoarca, sa-l treaca pe catel saritoarea. Eu m-am oprit sa-l astept si, dupa un timp, apare catelul fericit si Cernat in urma lui, cam suparat si bombanind ca numai caini nu ne trebuiau noua pe traseul asta etc., etc.
Continuam sa urcam, cand pe grohotis, cand pe fete de iarba, drum frumos de altfel si, la un moment dat, se hotaraste Cernat sa de cocoate pe o stanca, tocmai cand mai aveam un pic si ajungeam pana sus. Evident, trebuia sa ma cocot si eu dupa el, cu catel cu tot, mai urcam inca una, dupa care imi spune ca noi de fapt am intrat pe Muchia dintre Timbale si o sa urcam pe ea pana ajungem pe creasta. Am bombanit eu un pic, dar am continuat. Ne-am mai oprit la un moment dat sa mancam, i-am dat si catelului un biscuit, pe care desteptul il ia si il ascunde sub o piatra. Ii mai dau unul, il ascunde sub alta piatra. Ei, atunci i-am rupt o bucatica, i-am dat-o si a mancat-o. Era un fel foarte interesant de a manca biscuiti: o bucatica Cernat, una eu, una catelul.
In sfarsit, ajungem sus, pe Muchia dintre Timbale, foarte interesanta de altfel, mergem pe creasta, admiram apusul si ajungem la refugiul de la Ascutit unde ne putem delecta privirile si cu niste capre negre ratacite pe acolo. Catelul, cam nesimtit, a inceput sa latre la ele si sa le goneasca. Si-a cam luat-o de la Cernat, asa ca s-a potolit.
Am luat niste biscuiti de mancare pt catel din refugiu si o cutie de pate, tot pt el. Refugiul era plin de mancare dar ne-am gandit ca poate ajunge cineva mort de foame pe acolo asa ca am lasat mancarea acolo.
Coborarea spre Curmatura am facut-o pe intuneric dar pe o vreme de invidiat. Un cer senin si o luna atat de frumoasa, ca ne-a lasat fara cuvinte........
Am ajuns la Curmatura, iar catelul, foarte destept, s-a furisat sus si a dormit in cabana fara stirea cabanierilor (norocul lui).
A doua zi, dimineata, ne-am trezit s-o luam din loc. Dupa ca ne-am certat un pic, sa ne hotaram pe unde coboram, ne hotaram totusi sa urcam la Ascutit prin Padinile Frumoase, pe unde coborasem cu o seara inainte. Ajungem sus si incepem iar cearta: eu vroiam sa cobor prin Padina Popii, Cernat vroia pe alta parte, fara sa-mi spuna totusi pe unde. Pana la urma, facem ca el: ajungem la Amvon, imi arata Acul de la Amvon, continuam, intram pe Valcelul cu Smardar, de unde dam in Valcelul cu Fereastra...... Totul bine si frumos pana aici, de aici incepeau rapelurile, cam 5 la numar. Pentru noi nu era o problema, dar ce facea catelul? Dupa ce coboram amandoi, coboram si rucsacii, ne hotaram sa coboram si catelul. Urca Cernat dupa el, il ia in brate, catelul nici nu mai misca si il coboara. Dupa care ne hotaram sa nu mai pierdem timpul si sa il coboare direct, sa nu se mai intoarca dupa el. Cum punea mana pe el si se trezea bietul catel in aer, incremenea. Si asa l-a coborat toate saritorile...
La iesirea din valcel, am mai avut o surpriza (cine stie cunoaste), dupa care am trecut pe la Adapatoarea Caprelor, am coborat pe la Malul Galben (a mai fost un rapel inainte) si am ajuns jos, am trecut printr-o padure si am ajuns intr-o poiana de unde am vazut un peisaj superb: o parte din Creasta Craiului, scaldata in razele soarelui. O priveliste de neuitat.........
Am dus catelul teafar si nevatamat de unde l-am luat, am mai impartit niste biscuiti cainilor de pe acolo, dupa care am luat-o usurel spre casa.
O minune nefireasca, cu peisaje de neuitat.......

Dar... sa lasam si pozele sa vorbeasca...






si incepem, usor, usor, sa ne indreptam spre Valea Podurilor


Termopile, pe Braul de Mijloc




















Pe Valea Podurilor

















un catel "alpinist in formare"




























Muchia dintre Timbale




M-am cam incurcat in jnepenisul asta...

















si ia sfarsit Muchia dintre Timbale













Umbre pe inaltimi........


Apus de soare.........







Capre negre la Ascutit


Se lasa inserarea in Crai......




Catelul "alpinist"


Acul de la Amvon


Eu si Fereastra Valcelului.......


Intrarea in Valcelul cu Fereastra









Prima saritoare rapelata cu catelul in brate


In momentul in care este luat in brate, catelul nu mai misca


Rapel cu catel




La "Adapatoarea Caprelor"


Dupa "Malul Galben"









Sfarsit de tura in Crai..................