"MUNTELE TE INVATA MAI MULT DECAT ZECE BIBLIOTECI LA UN LOC."

Nicolae Iorga

vineri, 18 mai 2012

VALEA ADANCA



“…Un inceput de rugaciune se aude stingher
In murmur tainic
Ca la inceput de lume…”

Trebuia sa fie alta vale, dar n-a fost sa fie… A fost Valea Adanca, grad usor in principiu (1A) dar greu datorita conditiilor nefavorabile…

Trebuia sa merg la un tratament la inaltime (adica sa acord eu un tratament unui animalut bolnav), drept pt care trebuia sa ajung la domiciliul pacientului iar George s-a hotarat sa ma conduca.

Am ajuns la tren pe ultima suta de metri si am aflat ca are intarziere 25 minute (care apoi s-a transformat in 50 minute). Ok, am timp sa-mi cumpar si o sticla de suc. A venit si trenul, am plecat intr-un final si am ajuns in Busteni destul de tarziu, pe la 11 si ceva.

M-am intalnit cu George, care primise si el un cadou de carat (un laptop), a mai cumparat niste oua (in punga), le-a pus si pe ele in rucsac (peste laptop) si am pornit. Vremea era frumoasa, nu aveam de ce sa ne facem problem (adica aveam una, ca nu ne luasem nici unul nici macar o bucatica de cordelina, ce sa mai vorbim de alt element de asigurare…)

In drum spre refugiu, i-am zis lui George s-o ia inainte, sa ma pot bucura de munte, de padure, de ciripitul mierlelor care mi-au oferit un concert de neuitat…

La refugiul Coltii Morarului, George mi-a spus ca ar trebui sa ne grabim, ca vremea se va strica incepand cu ora 6 si déjà e cam tarziu, o sa inceapa vijelia si sa nu ne prinda totusi pe drum. Ok, o sa incerc…

La intrarea pe vale, am descoperit ca aveam urme. Ce bine, asta inseamna ca nu va trebui sa mai facem noi…

Am pornit vitejeste si am inceput sa urcam. Deja vremea incepuse sa se strice, se lasase un pic de ceata, batea putin vantul dar am zis sa nu ne facem probleme, o sa sjungem sus cum trebuie.

Urmele erau bune, castigam altitudine destul de rapid si incepusem sa credem ca o sa ajungem chiar prea repede la cabana…

Trecem pe langa Timbal, il admiram, admiram si Acele Morarului, ne bucuram de munte, de zapada, facem poze si… vremea incepe sa se strice… Incepe vantul in forta, ii vedem pe proprietarii urmelor ca se intorc, anuntandu-ne ca sus e o vijelie de toata frumusetea si ca ei se intorc tot pe aici, deoarece e crima sa continue pe creasta…

Ma uit la George, el incearca sa ma linisteasca, spunandu-mi ca nu e nici un fel de problema, o sa fie ok (noi neavand nici macar o bucatica de cordelina)… Incerc sa ma linistesc (cel putin sa dau impresia), totusi cer o bucatica de cordelina. Tipul respectiv imi da o bucatica (mai bine decat nimic) si plecam mai departe.

Cand mai aveam putin pana la iesire (déjà vantul ne luase in primire, urmele nu mai erau bune de nimic: adica nu mai  erau, pt ca ei coborasera pe aceleasi urme si le facusera praf), George hotaraste sa iesim pe valcelul din dreapta si sa urcam pe niste fete. Considerand ca el stie zona, sunt de acord (proasta inspiratie).

Urcam un pic, dupa care trebuia sa facem un traverseu foarte expus si alunecos. George trece primul, se chinuie un pic, dupa care trebuia sa trec si eu (complet neasigurata). Ma codesc eu ce ma codesc si ii zic sa vina sa ma ajute, ca n-am cum. Stiam ca nu are cum sa se intoarca dar… mi-era teama, recunosc… Daca a vazut George ca nu are cum sa ma convinga, imi spune:” Daca nu vrei sa treci, intoarce-te!” M-am uitat in spate, exclus. M-am uitat in jos, mai rau. Inainte si mai rau. Dar, asta e. Trec. Si am trecut. Bineinteles, felicitari, vezi ca poti, ti-am zis eu etc. (Numai eu stiu cum am trecut, cu inima cat un purice…)

Cand am ajuns intr-un final sus, vantul ne-a intampinat in forta (George a zis ca  avea peste 160 km/h). Ne-am apucat fiecare de cate un capat al corzii si inaintam in tandem.

George era primul si eu veneam dupa el. Cand ne mai opream putin, sau ne trantea vantul la pamant, incercam sa-l ajung, (mergeam in 4 labe), sa ma adapostesc dupa el de vantul naprasnic. Ochelarii nu ne-ar fi fost de nici un folos, nici nu mai avea rost sa-I mai punem.
Inaintam cu greu, zapada era cand moale, cand inghetata, vantul ne-o arunca in fata (ne-a bombardat cu mii de cristale si ace de gheata), déjà mergeam in virtutea inertiei si… la un moment dat il vad pe George  cum zboara spre vale. Nu am avut timp sa gandesc, in secunda urmatoare am zburat si eu. George, evident, s-a oprit si m-am oprit si eu (poate datorita lui, nu mi-am dat seama, stiu doar ca m-am oprit). Am inaintat ca de obicei, de-a busilea, (ca un copil care de-abia invata sa mearga), spre el si, cand am ajuns acolo, mi-a zis ca rafala a fost prea puternica si l-a prins cu piciorul in aer.

Am stat un pic  sa ne mai tragem sufletul si am pornit iar. Deja nu mai puteam, mergeam fara sa ma mai gandesc, nu mai speram sa mai ajung la caldura,  vantul ma mai trantea din cand in cand la pamant, ma ridicam si continuam. Aproape de cabana, ma tranteste vantul, George ma trage sa continuam, incerc sa ma ridic si ma mai tranteste o data. George se intoarce sa vada ce fac acolo, ma vede incercand sa ma adun de pe jos si il bufneste rasul…

In timp ce mergeam, ii tot suna telefonul dar din cauza vantului nu se intelegea nimic si se tot pierdea semnalul…La un moment dat, ajungem in sfarsit la Crucea de sus si ne dam seama ca nu mai avem mult pana la cabana. Mana cu care tineam cordelina era inghetata bocna, n-o mai simteam, ramasese cordelina infasurata pe ea (inghetase si ea) si ajungem intr-un final sus. George avea fata inghetata, era plin de bruma pana si in barba, eram oameni de zapada  déjà.

Cand am ajuns la caldura, evident ca mana a inceput sa ma doara de nu mai stiam de capul meu. George nu s-a pierdut cu firea, a adus un vas cu apa rece si mi-a  bagat mana in el. S-a uitat putin la mana mea si a zis ca nu-i nici o problema, o sa treaca, n-am degeraturi, doar ca o sa raman cu o sensibilitate. (Arta cere sacrificii…)

Radu a zis ca a tot incercat sa ne sune si nu intelegea ce se intampla, cand ii raspundea George se auzea numai urletul vantului si atat, nu distingea nici un cuvant si déjà era foarte ingrijorat.

Dar… totul e bine cand se termina cu bine…

Ce imi pare rau din aceasta tura e faptul ca nu am prea multe poze (a inghetat aparatul foto.)

Motanelul s-a vindecat, am auzit ca e ok acum.

Dar, totusi, cateva poze...

                                                                    Acele Morarului




George

                                                                          Timbalul



                                                                  Urcand din greu...



                                               Ultima poza, a inghetat aparatul...




luni, 30 ianuarie 2012

Fagaras sau Natura dezlantuita isi spune cuvantul

Se anunta viscol… vreme urata… minus foarte multe grade…
Si tocmai pe aceasta vreme, Andrei planificase tura in Fagaras… Am incercat, eu si Daniel, sa-l convingem sa renunte dar era imposibil, era singura perioada a lui de concediu…
A facut totusi o concesie, nu plecam vineri, cum fusese stabilit initial, urma sa plecam sambata seara…
Dupa o coborare cu cantec si ceva avalanse, ajung vineri seara in Bucuresti. Sambata imi fac rapid bagajul, ultimele cumparaturi si cu o mica intarziere, ajung la locul stabilit si plecam cu masina spre Sibiu. Pe drum a fost ok, n-am avut probleme, iar in Sibiu, datorita faptului ca am ajuns mai repede decat stabilisem, ne-am oprit sa tragem un pui de somn in masina, la cald, pana la venirea trenului. Cand ne-am trezit, déjà se asternuse un strat de 1 cm si ceva de zapada si ningea viscolit… “Ne-a luat cam repede, déjà, din Sibiu…”
Am pornit totusi, am ajuns in Turnu Rosu si am continuat sa mergem… Eu as fi vrut sa ne oprim, sa punem cortul si sa ne odihnim cateva ore, dar Andrei nu si nu… ok, mergem…
Pe drumul forestier a mai fost cum a mai fost, dar urcarea prin padure incepuse sa ne termine… Intr-adevar, se luminase intre timp, dar asta nu ne-a mai usurat rucsacii si nu a reusit sa ne diminueze nici oboseala…
Peisajul era de vis… Cu toata oboseala acumulata, nu ne puteam totusi opri din admiratie… Padurea era imbracata intr-un alb imaculat, ningea cu fulgi mari si pufosi, ca in povesti… Fagarasul ne oferea imagini de neuitat, copacii incarcati cu atata zapada, incat ne minunam ca nu se rup sub greutatea ei…
Ne mai opream, muti de admiratie, mai faceam cate o fotografie, apoi continuam, mergand tot mai departe, patrunzand cat mai mult in adancimea padurii…
Si uite-asa, incet-incet, am iesit in golul alpin. Mergand pe partea stanga a muntelui, nu am avut probleme decat cu zapada, care era cam mare, dar atat. In momentul in care am urcat in creasta, s-a dezlantuit urgia… Vantul batea cu putere, viscolind zapada si trimitandu-ne in fata mii de ace inghetate… Vizibilitatea era scazuta, ceata nedezvaluindu-ne decat o mica parte din ceea cear fi trebuit sa vedem…
Andrei mergea inainte, ghidandu-se el stie dup ace dar conducandu-ne in directia cea buna…
Inaintarea era din ce in ce mai dificila… ba inotam in zapada, ba alunecam pe zapada inghetata…
Au facut urme pe rand, cand Daniel, cand Andrei si asa,usor, am ajuns la Chica Pietrelor. Ei, de aici, lucrurile au luat o turnura neasteptata. Am decis sa continuam, am pierdut marcajul, am inceput sa ne contrazicem, am urcat pe un varf necunoscut, Andrei nu mai reusea sa gaseasca drumul si a luat-o gresit, conducandu-ne spre o prapastie destul de infricosatoare, astfel ca am decis sa ne intoarcem si am oprit pe varful necunocut, intr-un viscol de nedescris.
Toti eram epuizati, oboseala acumulata isi spunea cuvantul…Ne-am oprit in viscolul infernal si ne-am chinuit sa montam cortul… Cat am mers, nu simteam atat de acut frigul dar cand ne-am oprit, vantul rece ne patrundea pana la oase… Imi simteam fata cum incepea sa inghete, genele erau pline de promoroaca, cagula nu ma  mai apara de nimic… Dar cel mai rau imi inghetau mainile, cu toate ca erau in manusi, cu toate ca imi miscam degetele incontinuu… Mi-am amintit ca se anuntasera temperaturi foarte scazute, iar viscolul le accentua…
Noaptea petrecuta in cort pot spune ca a fost chiar placuta, pufoaica m-a aparat foarte bine de frig, nu mai vorbesc de sac si ciorapii de puf…Singura problema a fost ca nu am putut sa ne facem nimic cald din cauza vantului, asa ca am mancat cate un sandvis inghetat si ne-am bagat la somn…
 Ei, dar a venit si dimineata… Somnul ne refacuse cat de cat, dar lipsa de apa era cumplita. Sticlele inghetasera peste noapte si… ne-am dat seama ca nu avem apa…Trebuia sa ne luam cate o sticla cu apa cu noi in saci, dar… la cum cazusem lati, am uitat… Acum, suportam consecintele…
Si, am luat decizia corecta:  afara, vantul urla din toate puterile, nu stiam unde suntem, vizibilitate nu aveam, stiam ca vremea urma sa se inrautateasca, asa ca nu mai aveam unde sa continuam… Am hotarat sa ne intoarcem. Andrei a iesit sa avem loc sa ne facem rucsacii, timp in care a inghetat bocna si a putut sa admire natura in toata salbaticia ei…
Cat timp am strans cortul pot sa spun ca am simtit ca mi-au inghetat mainile, picioarele si ca am inghetat cu tot cu pufoaica.
Am luat-o inapoi, vremea era mult mai urata decat atunci cand venisem, dar nu ne mai avantam in necunoscut, ne intorceam…Andrei a fost, ca de obicei, deschizatorul de drumuri. Pe drum, la un moment dat, vantul batand cu putere din partea stanga, am simtit o durere groaznica  in mana stanga, durere care m-a facut pur si simplu sa incep sa urlu… Daniel a venit sa ma intrebe ce s-a intamplat, i-am spus ce am patit si a incercat sa-mi bage mana in geaca lui, la caldura, dar pana la urma mi-a dat manusile lui, pe care le-am pus peste ale mele, ca sa pot sa continui…
Zapada incepuse sa creasca, era imensa, am mers la un moment dat pana aproape de gat in zapada. Andrei a fost primul, dar zapada fiind pufoasa, se aseza imediat la loc. Noroc ca era zapada pufoasa si nu era grea, dar oricum, oboseala era aceeasi.
Eram cam nemancati, apa nu aveam, asa ca ne-am hotarat sa mancam singurul lucru neinghetat care exista: sunca. Asa ca am mancat sunca intr-un stil foarte original:” gust de paine, sunca in gura si gand de ceapa” (citat Andrei)
Ne-am chinuit dar, intr-un final, am ajuns jos teferi si nevatamati. Si, cum acest lucru nu ne-a fost de ajuns, am hotarat sa mergem in Crai…
Poze, Andrei si Daniel. Aparatul meu a inghetat cand am incercat sa fac poze dimineata, la cort, drept pentru care, nu am nici o poza…

Ps: Andrei s-a uitat pe harta in Bucuresti si a ajuns la concluzia ca noi am fi dormit chiar pe Chica Fedelesului, deoarece traseul era in stanga varfului iar noi am ales sa urcam pe varf, drept pt care ne-am abatut de la traseu.

Am pornit noaptea


incepe sa se lumineze


e buna si pauza cateodata...

echipa: Daniel, eu, Andrei


"Bradul de Craciun"

Peisaj hivernal...




Mai avem un pic si iesim in gol

inca ne mai bucuram de iarna...

chiar daca urcam din greu...


si zapada incepe sa creasca...





dar e prea frumos...

totul e alb si rece...

cam multa zapada...


incepe distractia...


Chica Pietrelor



Andrei

Daniel

eu

Chica Fedelesului, dupa ultimele informatii
a doua zi

Andrei, inghetat





Rucsacul e inghetat cu siguranta, doar a stat afara




si viscol si zapada mare



destul de complicat




speram ca nu se va rupe, ar fi pacat...


am mai fost pe aici




dar e asa de frumos...






am terminat... am obosit... moment de respiro si de baut apa...


Troita de langa Manastirea Turnu Rosu

Manastirea Turnu Rosu