"MUNTELE TE INVATA MAI MULT DECAT ZECE BIBLIOTECI LA UN LOC."

Nicolae Iorga

marți, 19 martie 2013

Cochetand cu avalansele pe Valea Seaca a Caraimanului


“Ninge peste munte, cu melancolie…”

Asa a inceput… cu ninsoare. Cu toate ca se anuntase soare… fara  vant, adica o zi superba
Am inceput tura frumos, pe la ora 8 30, nu intr-o forma fizica de invidiat, dar… cat de cat… Avand in vedere ca ningea si ningea si nu parea sa se potoleasca prea curand, avand in vedere ca mai avusese loc o avalansa cu o zi inainte, renuntam la planul de a iesi in platou prin Valcelul Mortului si hotaram sa mergem doar pana in Poiana Mare.
Cand ajungem in vale, ne dam seama ca ar fi cea mai buna varianta, pentru ca ninsese proaspat si, pt ca avusese loc o avalansa de proportii mari, valea era plina cu bolovani… mari…


Pornim cu incredere, bolovanii erau instabili, se mergea foarte prost… Ajungem la prima saritoare, acoperita inca, dar… mai greu de urcat din cauza bolovanilor instabili si a stratului de gheata existent sub zapada pufoasa…




Admirand peisajul, din cand in cand...

Inaintam, ajungem la “Saritoarea cu bolovan”, cea de dinaintea “Saritorii lui Zangur”: acoperita doar cu… zapada pufoasa, proaspat ninsa… Mai avea un strat subtire de gheata, in rest… stanca pura… Ne chinum un pic, urcam numai pe frontalii de la coltari si cu ajutorul pioletului si… continuam…



priza foarte buna, bolovanul ramane infipt in piolet (adica iti iei priza cu tine...)


Saritoarea lui Zangur era acoperita, urcam tot asa pe frontali, pt ca era gheata pe sub zapada, dar… déjà ne-am obisnuit…




Mai mergem un pic, ajungem la intersectia cu Valea lui Zangur





cotim spre dreapta, mai inaintam un pic pe un horn plin de gheata  gasit de Daniel,( nu stiu de ce ne chinuim pe-acolo)


si ajungem in fata Saritorii de la Cotitura: cam spalata, cam inghetata, oricum, total necunoscuta…




Hotaram sa urcam prin dreapta: urca Daniel cap, ne asigura si venim si noi, eu cu Horatiu. 
Ok, Daniel porneste, 



eu cu Horatiu stateam cuminti, asteptam ca Daniel sa ajunga, ajunge, asigura de un copac si hotarasc sa plec si eu. Urc, ma catar pe gheata (frumoasa catarare, nu am ce sa spun) si ies deasupra saritorii dar pe firul vaii. Continui pe fir, il vad de Daniel in dreapta, la copac, discut cu el si ma anunta Horatiu ca nu mai am coarda si trebuie sa vina si el. Bun, asta inseamna ca ma dezleg, vine si Horatiu, dupa care continuam pe fir. Ma dezleg, Daniel trage coarda, dupa care aud: “Avalansaaaaaaaaaaaaaa!” Eram pe culoar………….. O vad ca vine, incerc sa infig pioletul in mal, era inghetat tun………… Asta e, o sa incerc sa ma opresc cumva, poate nu ma duce prea departe………..  Nu mai aveam ce sa fac, nici macar timp sa reactionez………….. Si simt cum ma invaluie zapada,usor,  incet, parca a mangaiere………… Ma gandeam ca e bine ca nu plec la vale, Daniel stie unde sunt si o sa vina sa ma scoata de acolo, nu e nici o problema… Era doar zapada proaspat ninsa, moale, pufoasa si… nu a venit cu viteza… M-a inconjurat frumos, din toate partile si m-a oprit pe loc…




Am inteles mesajul: trebuia sa coboram. Muntele nu ne vroia azi. Ma uit la Daniel, era incremenit. Ma intreaba daca sunt ok, daca vreau sa vina sa ma ajute. Ii explic ca sunt in regula si ca voi urca singura, Horatiu ii spune ca si el e bine, o parte trecuse peste saritoare si ii facuse un mic dus. Ii spun ca vreau sa coboram (ningea in continuare) si ca putem sa facem rapel de la copacelul unde asigurase el (ca sa coboram mai repede). Il anuntam si pe Horatiu decizia noastra, e de acord asa ca urc la Daniel. Cand ajung la el, “Avalansaaaaaaaaaaaaa!” A doua avalansa, exact pe locul unde fusesem eu, pe acelasi culoar, ducand la vale tot stratul care ma inconjurase pe mine………….Trece, il intrebam pe Horatiu daca e ok, era bine si de data asta…

Daniel porneste in rapel, eu raman la copacel sa cobor dupa aceea, il rog sa se opreasca putin, sa nu intre inca in culoarul pe unde urcasem, stam putin de vorba si…. Toata zapada de pe versant, proaspat ninsa, pleaca… pe culoarul pe unde trebuia sa coboare el….


Horatiu o primeste direct in fata, de data asta si ne hotaram sa plecam cat mai repede de-aici. 
Coboara Daniel, cobor si eu, strangem coarda, o facem ghemotoc, ca nu mai aveam timp sa o filam si hotaram sa o dam la vale… 




… Dar, dupa ce o baga in rucsac, eram toti trei inca la baza saritorii………….”Avalansaaaaaaaaaaaaaa!” De data asta a fost rea, furioasa, a venit cu bolovani, bulgari mari, nu doar zapada fina si pufoasa……….. Mi-a trantit o gramada de bolovani si zapada in cap si am crezut ca nu se mai opreste, a tinut-o asa vreo 15-20 de secunde………. Forta avalansei a reusit sa-mi desprinda pioletii de pe rucsac, noroc ca ramasesera agatati in chingi……….Cand s-a terminat, am plecat rapid, nu am mai stat pe ganduri….. Si cum coboram noi, il aud la un moment dat pe Daniel:”Avalansaaaaaaaaaaaa!” Incredibil, era a cincea in nici o ora………………… Ne aruncam in dreapta vaii, sa nu fim pe culoar, o vedem cum trece furioasa, cu multi bolovani, in viteza si… nu mai reactionez…………. Nu-mi venea sa cred…………..

coborarea dupa avalansa, pe zapada lasata de ea, pe culoar...

In fine, ma trezesc si gata, trebuie sa ne grabim si sa coboram cat mai repede……..Coboram repede la intersectia cu Valea lui Zangur, traversam spre ea, sa stabilim o strategie de coborare:  Daniel primul, il asiguram la un copacel, el coboara si cauta un loc in care sa ne asigure si venim si noi (in caz de avalansa, macar ne recuperam dupa coarda…)

N-am mai avut incidente, nu am mai prins niciuna pana jos, unde ne-am sucit picioarele pe bolovanii aia instabili si inghetati bocna…

Dar... am avut peisaje frumoase...








descatararea Saritorii cu Bolovan (pe frontali)





THE END












































vineri, 15 martie 2013

Valea Morarului sau Sa nu subestimam niciodata muntele


Tura a inceput foarte interesant inca de dimineata: mi-am uitat pioletul. L-am sunat pe George, sa-l rog sa-mi aduca si mie un piolet,  a ramas ca incearca.
Am ajuns la gara pe ultima suta de metri, cu  5 minute inaintea plecarii trenului;  cand sa iau bilet aflu ca are intarziere 90 de minute, iar urmatorul tren este la ora 10 (era ora 8 30).
Ok, iau taxiul pana in Str. Ritmului, poate reusesc sa prind vreun microbuz. Prind microbuzul de ora 9, totul e ok, doar ca microbuzul ajunge cam tarziu in Busteni, cam pe la 11 30.
Ma intalnesc cu George in Busteni, aflu ca nu are nici coltari, nici piolet (“lasa, ne descurcam noi”?!), ne lalaim ce ne lalaim si intram in traseu pe la ora 13.
Pe unde mergem? “ Hai pe Morar, ca e cel mai scurt si mai usor drum”! (Da, cand ai cele necesare la tine si cand nu te prinde viscolul…)
Incepem traseul, e frumos, e soare, vantul nu bate deloc, mai vorbim de una, de alta, timpul trece si ajungem la cantonul Coltii Morarului. Ne oprim pt o poza, o gura de apa, mai stam un pic si plecam mai departe.
Pe drum, admir cu gura cascata o avalansa pe Valea Bujorilor (pe care o vad dupa ce propusesem, ca de obicei, Acele…) si ne continuam traseul spre Valea Morarului. Ajungem la intrarea in Vale, zapada e mare iar George propune sa mergem pe curba de nivel pana mai sus. Accept propunerea (proasta inspiratie), ma cam chinui, pt ca zapada e foarte instabila dar insist.
Admiram Rapele, propun si eu o idée de tura pe Rapa Mare, ne miram de linistea instaurata acolo: ”calmul dinaintea furtunii” . Timpul parca se oprise in loc, nu se misca nici o frunza, nu se auzea nici un fosnet, nici un ciripit de pasare, nimic. Eram parca intr-un loc al nimanui, parca se prevestea ceva rau, toate vietuitoarele fugisera sa se ascunda, totul incremenise in asteptare… Inaintam cu prudenta, nu vroiam sa tulburam acea liniste neomeneasca, zapada scartaia sub talpi, ne mai afundam din cand in cand atunci cand se rupea stratul inghetat de deasupra si… admirand in tacere peisajul inghetat, continuam sa urcam.
Cand ajungem in urmatoarea caldare, ne oprim sa-mi pun coltarii. Zapada era inghetata tun, vantul incepuse sa bata cu putere, ne baga zapada inghetata peste tot, pe sub ochelari, care oricum nu ne mai foloseau la nimic, pe sub gluga, cagula imi inghetase déjà pe nas,  degetele imi inghetasera in manusi... Furtuna, prognozata pt ora 23, isi facuse déjà aparitia…
Inaintam totusi, cu dificultate, pt ca vantul sufla cu putere, ne mai sprijineam in bete cand nu mai puteam inainta, pt a nu ne tranti vantul la pamant, vederea ne era ingreunata de viscolul instaurat déjà si… ne imaginam un ceai cald si o soba dogorind…” Visuri, taica, visuri”…  Pe George, inaintand mai repede, obisnuit déjà cu vremea asta, incepusem sa-l vad din ce in mai slab. Grabesc putin pasul, incerc sa-l strig dar… in suierul vantului, strigatul meu nu s-a facut auzit. Il vad totusi ca se uita in spate si se opreste putin sa ma astepte. Ii fac semn sa se opreasca si, cand il ajung, ii propun sa ne legam in cordelina (de moral, nah…).
Ajungem in penultima caldare, ma asteptam sa mai avem un pic… George ma anunta ca el, neavand coltari, va trebui sa caute o alta cale de urcare. Ok, mergem in dreapta, incercam sa urcam pe niste hornuri. Pe primul horn, zapada e ok, nu e inghetata, inaintam foate bine, pana la un moment dat… Apare zapada inghetata, de fapt, gheata. Tare. Fara coltari, faceai patinaj artistic. Evident, George se opreste si imi face semn sa cobor. Cobor eu putin, ma gandeam ca vrea sa gasesc un loc de unde sa pot sa-l asigur, gasesc un loc si ma opresc. Nu, trebuie sa cobor mai mult. Ma uit la el, nu intelegeam, pana unde sa cobor si de ce? “ Trebuie sa gasim o alta cala de urcare, pe aici nu se poate” “ Ok, cobor pana la intersectia cu un alt horn”. Continui coborarea, de fapt, descatararea, ajungem la o intersectie, ma las un pic mai jos si il asigur pe George. In sinea mea, chiar daca nu voiam sa recunosc, parca stiam ca nu o sa reuseasca (era noapte, frig si inghetase peste tot… ca sa nu mai vorbim si de altitudine…). Urca putin, incepe sa ma traga (nu mai avea cordelina), incerc sa-l strig, fara rezultat, asa ca incep  si eu sa urc. Pe drum, observ ca se slabeste stransoarea si, la un moment dat, il vad cum coboara. “Acelasi lucru, am dat de gheata… Trebuie sa coboram, pana la baza stancilor care sunt mai jos si sa traversam pe acolo. Dupa care, incercam pe un alt horn, mai usor si care probabil nu va fi asa de inghetat… Sau urci tu cap pe primul horn, incerci sa ma asiguri undeva si vin si eu”. Ma uit in jos, nu se vedeau stancile, dar parea foarte abrupt…”Parca ar fi mai bine in sus, hai sa incerc.”Urc din nou, ajung in locul unde se oprise George, mai inaintez un pic si vad… gheata… sticloasa… Fara piolet, cam greu… si chiar daca reusesc, presupunand ca gasesc vreo priza, ceva, cum il tin eu pe George, care nu are coltari… Da, cred ca e mai bine pe la baza stancilor… Cobor, ii explic situatia lui George si stabilim impreuna sa traversam pe la baza stancilor, apoi mai urmeaza un traverseu, urcam in saua Bucsoiului si urmam poteca de Omu’.
Coboram pana la baza stancilor, ma ingrozesc putin de haul care se vedea in jos si care nu stiam unde se sfarseste (pt. ca era noapte, viscol si nu se vedea foarte bine doar la lumina lanternelor),si incep sa marai “Nu puteam sa facem chestia asta de la inceput, de ce a trebuit sa ne mai chinuim cu hornurile alea, unde am pierdut timpul de pomana? Si de ce nu ai coltari? Uite cat timp pierdem etc. “ George isi cere scuze, dupa care imi dau seama ca nu are rost sa-l enervez tocmai acum, el incearca sa usureze situatia in care ne aflam, imi face si mie urme, desi am coltari…Imi cer si eu scuze, ca eram nervoasa si il las sa isi vada de treaba. Incepe traversarea. Eu stateam pe loc, asteptand sa se opreasca, sa gaseasca un loc unde sa stea cat de cat ok si sa vin si eu. Si vine momentul mult asteptat. George se opreste si imi face semn sa vin si eu. Pornesc (imi convine, pt ca era foarte frig, vantul era puternic si stand pe loc aproape inghetai), incep sa merg pe urmele facute de el si observ un fenomen foarte ciudat: zapada mi se rupea sub coltari (din cauza vantului, se formasera déjà placi. Speram sa nu se intample tocmai acum, ma gandeam ca daca trecuse déjà George, nu avea cum sa se rupa tocmai cu mine (si ma uitasem la el ca se chinuise ceva sa faca urmele in zapada doar cu bocancii, pt ca era destul de inghetata).
Am terminat la un moment dat traverseurile, au fost “ de mari impresii” si trebuia acum sa urcam sa ajungem in sa. Trebuia sa mergem “in diagonala stanga”. Plec cap, ca nu mai aveam rabdare si eram si inghetata tun, incep sa fac si urme pt George, care era déjà terminat din cauza carceilor si  a faptului ca isi terminase picioarele la urmele de la traverseuri si pornesc sa ajung in muchie. Merg ce merg si la un moment dat ma trezesc  in fata mea cu un perete perfect vertical. Ma uit la el, nu imi venea sa cred… Incerc sa bag mainile, sa-mi fac prize, nimic… Piolet, pauza… Ma uit in stanga, naspa… Ma uit in dreapta, da, trebuia sa fac un traverseu si era ok. Foarte expus, e adevarat… Nu ma uit in jos, sunt atenta doar la ceea ce fac… George imi striga sa merg in dreapta… Ok, asta vazusem si eu. Imi fac urme, usurel… Cand e zapada naspa, stiu cum trebuie sa ma misc… Cu urmele de rigoare si pt. George, am trecut…”Uffffff, in sfarsit… Si acum, sa continuam urcusul spre muchie…” care nu se mai sfarseste… Deja ma apucau nervii, urcam de nu stiu cat timp…il mai asteptam pe George, care ma tot zapacea cu “diagonala stanga” si nu mai ajungeam odata sus…Deja nu ma mai interesa ceaiul cald si soba dogorind, scopul meu era sa ajung pe muchie, asta imi ocupa mintea in totalitate… nici nu se vedea, din cauza intunericului si a viscolului sau cetii cat de mult mai avem…Si, intr-un final apoteotic, ajungem pe muchie, unde ne ia vantul in primire.
 Sincer, nu prea imi dadeam seama cat de bine mergem, l-am lasat pe George sa preia stafeta si eu am mers in spatele lui. Incercam sa ma tin mai aproape de el, dar vantul si cordelina care se agata in toate moatele de gheata ma obligau sa ma opresc mai des decat as fi vrut… La un moment dat, in ultimul urcus spre Omu, pe ultimul varf, vantul ma darama la pamant, incerc sa ma ridic, cordelina mi se infasurase in jurul picioarelor si nu mai puteam sa ma misc. A trebuit sa ma opresc, sa incerc sa ma descurc si de-abia dupa aceea sa pot sa plec…
Mergeam in virtutea inertiei, ma mai darama vantul, mai incercam sa ma tin pe picioare, cand il vad pe George ca se opreste in fata unei baraci. “ ce Dumnezeu, acum ne oprim in baraca asta? Poate intram putin, sa ne odihnim?” Dupa care, imi dau seama: baraca e statia, acoperita de zapada…
Intram, era 21 45… Mergeam de la ora 13, facusem 8 ore si 45 de minute pe un traseu de 3-4 ore… Si asta, doar pt ca a fost iarna, viscol si nu am avut ce ne trebuia la noi… Un piolet macar ar fi rezolvat toate problemele si nu ne-am fi miscat asa incet… Dar, cum totul e bine cand se termina cu bine, ne-am bucurat ca am ajuns in viata si nevatamati si am promis ca de-acum nu vom mai pleca nepregatiti…
George a descoperit ca isi facuse rani la picioare din cauza urmelor facute in zapada foarte inghetata (vreo 2 degete infectate si pline de sange… dar s-au vindecat intre timp), iar motanelul (pt care facusem tot traseul asta) acum e vesel si plin de viata…
Aparatul meu foto, care ajunsese la George era tun, asa ca... poze... mai mult lipsa...
Totusi, am cateva poze facute de sus, care mi se par destul de reusite...

incepem cu... un moment de odihna...

Acele...

 Zona Rapelor...

meditatie...
 ca sa nu inotam in zapada pe fir...

pe vale...

si... inaintam... si... e ultima poza pa vale...

Piatra Craiului in fundal....

Varful Bucura Dumbrava


Valea Gaura in 3 ipostaze


luna






SFARSIT...