"MUNTELE TE INVATA MAI MULT DECAT ZECE BIBLIOTECI LA UN LOC."

Nicolae Iorga

vineri, 15 octombrie 2010

Creasta Vartopel - Arpasel

Palmele noastre s-au inchinat intr-o rugaciune

Rugaciune usor soptita

Rostita misterios si adanc, din strafundurile pamantului...



Creasta Vartopel – Arpasel e o poveste mai veche. Adica dorinta de a urca pe aceasta creasta e mai veche... A inceput cu o poveste scrisa de doi baieti care au parcurs aceasta creasta iarna. Am citit-o pe nerasuflate, a fost scrisa frumos, intr-un stil poetic, mi-a placut dar m-am gandit: “Oare voi ajunge si eu vreodata pe acest traseu? Vara, evident”. Sincer, atunci mi se parea ceva imposibil.

Cand am mers pe Creasta Fagarasului cu Marius, din Iasi, l-am intrebat de ea, caci devenise un fel de obsesie, mi-a aratat-o si mi-a spus ca e foarte grea, nici sa nu ma gandesc, e tehnica, nu am ce sa caut eu pe acolo. Ok, am vazut-o, mi-a placut si am ramas sa visez in continuare.

Dupa ce am mers pe Creasta Craiului iarna, obsesia revine. Il intreb pe Mihai (Cernat, evident). Acelasi raspuns: e grea pt mine, e tehnica. Stia asta, deoarece el o mai parcursese.

Ei, in vara asta mi s-a pus pata. M-am informat, am studiat, am vazut poze si am considerat eu ca sunt pregatita. L-am sunat pe Mihai si i-am spus ca vreau sa mergem in Fagaras, ca eu vreau sa urc pe Vartopel-Arpasel. Daca nu Arpaselul, macar pe Vartopel se poate, e grad mic, ma descurc (stiam ca el vrea si Arpaselul, ca i se face pofta).

M-a intrebat daca sunt sigura ca asta vreau, daca cred ca fac fata, ca odata ce am intrat, nu mai pot sa ma intorc, etc. Cand a vazut ca sunt chiar hotarata, a zis ca trebuie sa car semicoarda. Pentru? Ultimul rapel, de vreo 50m. Adica sa car toata creasta o semicoarda pentru un rapel. Mihai oricum cara coarda lui de 50m pt amandoi, nu vroiam sa mai car si eu coarda mea. Vedem noi ce facem, ne descurcam. Ok.

Dimineata am urcat frumusel in masina, am plecat, eram fericita. In sfarsit, in drum spre Fagarasul meu drag, pe care nu il mai vazusem de 1 an... Prea mult...

Spre Balea, pe Transfagarasan, a condus Mihai. Din cauza drumului prost si a vizibilitatii cam scazute (alternanta brusca soare-umbra), nu a vazut un semnalizator de drum ingustat si a intrat in Dacia din fata. Dacia nu a patit nimic, in schimb masinuta mea s-a facut acordeon (capota si bara, care s-a si spart + ambele faruri sparte). Am facut Asigurarea amiabila si am continuat drumul, necajiti. Exuberanta cu care plecasem se transformase dintr-o data in suparare, nervozitate si incordare.

Am ajuns la Balea, am parcat masina la vila Paltinul, am mai stat, ne-am schimbat, ne-am hotarat sa dormim la Salvamont (prima data am fi vrut sa mergem la refugiul Fereastra Zmeilor, dar era cam tarziu si cam ceata) asa ca ne-am luat bagajele si am pornit.

La Salvamont am aflat ca de fapt ei s-au impartit in doua: o parte a ramas la refugiul Salvamont vechi si sunt salvamontisti voluntari iar cealalta parte isi ridica un nou sediu Salvamont si sunt salvamontisti platiti.

Am mai stat la povesti, am aflat ca rapelul de 50m s-ar putea sa devina mai mic pt ca au fost montate niste lanturi si au aparut noi puncte de asigurare.

Peste noapte, a venit unul din ei sa ne trezeasca, sa ne spuna ca ei trebuie sa plece la o actiune de salvare in ... Creasta Arpasel... si sa luam cheia, pe care sa le-o lasam undeva dimineata, cand plecam. Ne-am culcat la loc dar pana dimineata am observat ca s-au intors, asa ca le-am inapoiat cheia si am dormit linistiti.

Dimineata ne-am trezit si am aflat si noutatile: niste tineri (mai precis 4), au urcat pe creasta Vartopel –Arpasel si la ultimul rapel unul din ei a gresit drumul si a ajuns pe alta parte, restul au tras corzile si el a ramas singur pe acolo. Sincer, n-am inteles cum au putut ceilalti sa traga corzile si asta sa ramana de nebun si mai ales unde a ramas singur dar, in fine... n-avea rost sa lungesc eu discutia, asa ca ... am mai stat un pic la povesti si am plecat. La masina ne-am echipat, ne-am luat doar ce aveam nevoie pt o zi si...am luat-o din loc...

Am urcat pana in Saua Capra pe o ceata deasa de o taiai cu cutitul... si vant... vreme potrivita pentru mers pe creasta...In sa ceata s-a mai ridicat, vantul s-a mai potolit un pic si am continuat veseli si increzatori ca vremea va tine cu noi.

Am ajuns in Fereastra Zmeilor, unde mai erau 3 tineri care vroiau sa faca creasta, dar nu erau hotarati pe unde s-o ia spre Podragu. Le-am zis amandoi (si eu si Mihai) s-o ia pe la 3 pasi de moarte, ca e mai interesant, ca nu e chiar asa de speriat si ca o sa le placa cu siguranta. Am facut poze, am observat refugiul nou de la Fereastra Zmeilor (e foarte mare), ne-am echipat cu ham, carabe etc si am inceput sa urcam pe Creasta...

Pot spune ca prima parte e superba. Nu ne-am legat in coarda pe Vartopel, pt ca Mihai a zis ca nu e nevoie si am mers prin Cetatea Vartopelului, cu turnuri crenelate, cu locuri inguste unde de-abia ai loc sa mergi pe varful picioarelor, cu ace inclinate si hauri unde nu ai curaj nici macar sa te uiti in jos. Am mers de parca as fi fost intr-un vis, care nu cred ca as fi vrut sa se termine. Dar, ca orice inceput, are si un sfarsit... Si... s-a terminat. S-a terminat cu Varful  Fantana lui Adam (2370m), pe care, evident, l-am escaladat. (Nu puteam sa-l ocolim, ca “asa ceva nu se face” (din “Cugetarile” lui Cernat).

In fata, se vedea, un pic amenintatoare, Arpaselul, cu tot cu “Urechile de iepure”...Cand le-am vazut, am exclamat: “ Urechiiiiileeeeee”. Eram atat de aproape de implinirea unui vis... Evident, nu se mai punea problema coborarii, asa ca am continuat.

Si am inceput Creasta Arpaselului. La fel de frumoasa precum “Cetatea Vartopelului”, un pic mai grea totusi, (cel putin mie mi s-a parut la primul rapel de pe prima ureche, Urechea Estica, e pus cam aiurea lantul si te cam arunci un pic), e cam aeriana dupa Urechi, e o portiune cam ciudatica, (adica trebuie parcursa matematic o muchie ingusta de vreo 100m, marginita pe ambii versanti de pravalisuri verticale), dar e spectaculoasa.

Dupa Varful Fantana lui Adam e un platou lat si odihnitor, apoi creasta devine din nou accidentata. Urechile nu ridica probleme deosebite, urcarea adica e ok, primul rapel e mai uratel, in rest totul e minunat. Iar ultimul rapel, cel de 50 de m, se poate imparti in 3 parti. Dupa cum au calculat salvamontistii, prima regrupare e cu mult deasupra unei surplombe, unde te opresti si te asiguri intr-un anou. Apoi desfaci anoul, te asiguri de lant si incepi sa cobori. Ajungi la o surplomba unde exista un loc de regrupare mare si lat dar unde nu e nici un lant, astfel incat mai cobori un pic, dai iar de un loc ingust si aiurea unde e montat un lant (acolo, la surplomba am intrebat eu de ce nu au facut locul de regrupare iar salvamontistii mi-au raspuns ca “ce, trebuie sa simti ca esti pe munte”?!). Da, ok, se “simte” foarte bine. Te asiguri si acolo, dupa aceea urmeaza inca un rapel, intr-un loc ceva mai bun decat precedentul, apoi vine ultimul rapel, rapel la care eu am antrenat si niste pietre care am avut mare noroc ca nu mi-au cazut in cap... au trecut razant pe langa capul meu, cand deja ajunsesem jos.

Si cum se intampla de obicei, (e buna zicala:”daca taceam, filozof ramaneam”), ma trezesc eu vorbind, uitandu-ma printre ceturi la Varful Capra: “misto e sa faci toata creasta, pana la Varful Capra”, adaugand bineinteles “daca te tine.” Ei, a trebuit sa “ma tina”. Si pana pe Varful Vanatoarea lui Buteanu chiar. (Asta pentru ca din cele zise de Mihai reiesea ca asa se face). Cand am ajuns pe Vanatoarea lui Buteanu era o ceata teribila si, ceea ce e si mai pacat, nici macar creasta parcursa de noi nu se vedea. Am stat putin pe varf, ne-am invartit, dupa care ne-am hotarat sa coboram, nemaiasteptand sa vedem daca se imbuneaza sau nu vremea.

Cand am ajuns la Balea, se infrumusetase un pic vremea dar nu mai avea rost sa urcam inapoi.

Am ajuns la Salvamont si am dormit acolo, urmand ca a doua zi sa plecam la refugiul Caltun. Urmeaza

Poze, Mihai Cernat. Unele sunt facute si de mine

Si sa nu uit... Ii multumesc mult lui Mihai Cernat pt aceasta tura fenomenala...

Sunt foarte multe poze, dar nu am putut sa ma abtin...


                                                                          Cabana Balea Lac

                                                                                  Saua Capra

                                                                                Saua Capra

Lacul Capra, inconjurat de ceturi
Monumentul Eroilor Alpinisti

Acul Revolver

Refugiile din Fereastra Zmeilor

Portiune din creasta, cu tot cu "Urechi"

Fereasta Zmeilor, cu tot cu "Zmei" (botez efectuat de Cernat)

Incepe Creasta Vartopelului

Vedere spre Varful Arpasul Mic

Pe Creasta Vartopelului

Pe creasta, in ceata...

Turnul Vartopelului

Arpasul Mic in ceata si o portiune din Creasta Vartopel
tot pe Vartopel...
si incep sa se vada "Urechiiiiiiiillleeeeeee"

pe Turnul Vartopel
Mihai aratand ce ne asteapta...
Creasta Arpaselului

Privind in departari, spre maretele "urechi de iepure"
Rapel spre Fantana lui Adam, apoi urcarea pe el
Asa se face, nu se ocoleste...
Si Arpaselul, care incepe linistit, domol...

Vf lui Adam
"toata lumea care urca trage de sarmele alea"


Obeliscul
Si, evident, pe Obelisc
tot urcat pe Obelisc
Vf Urechii Estice
Tot acolo, pe Vf Urechii Estice...
Rapelul cam aruncat
Dupa aruncare, e ok
Vf Urechii Vestice

Sa nu se inteleaga gresit, el a urcat primul...
creasta continua cum vrea ea, nu prea domol...
evident, mai exista rapeluri
si portiuni inguste, cu muchii ascutite...
cam asa ceva...
sau asa...
in jos nu e asa domol cum pare...
Vf Portitei
Rapelul de 50m
cu prima regrupare efectiv in perete, ca sa "simti ca esti pe munte"
cred ca a "simtit" si Mihai, doar el a gasit-o...

tot rapelul, ca are 2 regrupari
Portita Apaselului
idem
Vf Capra
Vf Vanatoarea lui Buteanu
pe Varf, imitand troita care nu mai e...
scurt moment de respiro...
spre creasta ascunsa in ceata...
THE END...