"MUNTELE TE INVATA MAI MULT DECAT ZECE BIBLIOTECI LA UN LOC."

Nicolae Iorga

marți, 7 decembrie 2010

A fost odata o poveste

A fost odata ca niciodata…

A fost odata o poveste… O poveste mai neobisnuita, in care nu vom intalni Feti – Frumosi si Ilene Cosanzene, vrajitoare si zane, o poveste despre alpinisti, zapada, hornuri abrupte si creste semete, stanci ascutite, uneori necrutatoare...
O poveste in care finalul nu este cel asteptat, in care personajele nu traiesc fericite pana la adanci batraneti ci totul se poate sfarsi intr-o tragedie...
O poveste despre “vise nascute in munti”, purtate pe aripi de ingeri si transformate in cuvinte, rostite la gura sobei cu voce domoala, in soapte de basm...

Asa incep povestile despre “Cuceritorii inutilului”...

Valea Galbinele – Hornul Coamei – Valea Scorusilor

Iarna. Frig. Zapada. Zi obisnuita de iarna la munte. Incet, ne indreptam spre refugiul Costila. Zapada proaspat cazuta ne scartaia sub talpi, ne mai amuzam spunand cate o gluma sau ne mai opream din cand in cand sa admiram peisajul inghetat... Padurea imbracata in alb ne fascina, ademenindu-ne s-o exploram cu fiecare pas, sa intram tot mai mult in interiorul ei, sa inaintam tot mai adanc in necunoscut... Si am mers, ajungand in cele din urma si la “batranul refugiu”...
Acolo ne-am echipat si am pornit pe Valea Galbinele.
A, echipa: eu si Mihai Cernat.
Am inceput sa urcam, erau urme facute, semn ca mai urcasera si altii inaintea noastra...  Urcam incet, Mihai povestea despre “Hotelul de mii de stele”,  despre Traseul Furcilor si alte trasee din zona, ma minunam de peisajul fantastic ce ne inconjura si ascultam vrajita, sorbindu-i parca fiecare cuvant...
La un moment dat, am observat ca urmele se despart... o parte mergeau in stanga, spre Hornul Coamei si o parte continuau pe Galbinele. Cele de pe Hornul Coamei mergeau un timp, apoi se intorceau (era gheata mai sus, am vazut noi). 
Noi am continuat, urcand putin pe zapada inghetata si, la un moment dat, a aparut gheata. Verde. Sticloasa. Nu puteai sa infigi nimic in ea, nici macar coltarii. Ne-am oprit, ne-am legat in coarda si Mihai a pornit cap (ca de obicei). Si il aud spunand: “Te uiti la mine si faci exact ceea ce fac eu!” Si porneste, isi infige pioletii si incepe sa se traga in maini, pentru ca gheata aluneca si nu puteam sa infigem nimic in ea. Reuseste sa treaca, se opreste mai sus, ma asigura si, evident, trebuia sa trec si eu. Cam nasoala situatia. Bag eu pioletul, ma chinui sa ma trag in maini, incerc sa infig coltarul pe undeva, observ ca alunec, ma chinui sa ma tin in maini, nici o sansa si ajung de unde am plecat. Ok, trebuie sa incerc iar. Incerc sa infig pioletul un pic mai sus, ma trag in maini pe el, Cernat ma trage si el, gasesc un loc mic pentru un dinte de la coltar, aveam stabilitate cat de cat, ma mai trag in maini, gasesc un loc minuscul si pentru celalalt coltar si, in final, reusesc sa trec...
Stam putin sa imi trag sufletul si il aud pe Mihai spunand ca trebuie sa ne grabim, ca ne prinde noaptea.
Ok, ajungem la urmatoarea saritoare. Cernat se chinuie putin, trece si urmez eu. Ma uitam ca pisica in calendar si nu intelegeam deloc pe unde a urcat. El incepe sa bombane sus, eu bombaneam jos, in final gasesc o priza mai pentru inaltimea mea si trec.
Cand am ajuns sus, incepea deja sa se insereze.
Am iesit pe prispa Braului Mare al Costilei, ne-am pus frontalele si... am continuat. Am incercat sa urcam prin stanga, sa ajungem mai repede pe platou, dar era risc de avalansa asa ca a trebuit sa ne intoarcem. Am efectuat un traverseu destul de expus, apoi am luat-o spre dreapta ajungand in Valea Scorusilor si de acolo am urcat spre platou. Am ajuns la Releu, iar de acolo la Cabana Babele. In cabana, am descoperit ca ma usturau degetele la caldura si facusem niste basici, ceea ce insemna niste mici degeraturi, dar... arta cere sacrificii...
A doua zi am coborat pe piciorul Pietrei Arse la Poiana Stanii...
Ii multumesc lui Mihai Cernat pentru acest traseu si pentru informatiile capatate pe parcurs...
Poze marca Mihai Cernat
spre Refugiul Costila

"Batranul Refugiu..."

pe Valea Galbinele, Principal

intrarea in Hornul Coamei


Valea si Strunga Galbinele


un "Hotel de mii de stele"


Hornul dintre Firele Principal si Secundar  

Valea Galbinele, Pricipal, in aval

Pe Hornul Coamei
Coltii Galbinele

Pe Hornul Coamei
intrarea in Traseul Furcilor

Coltii Galbinele in fundal