"MUNTELE TE INVATA MAI MULT DECAT ZECE BIBLIOTECI LA UN LOC."

Nicolae Iorga

marți, 5 iulie 2011

Visand cu ochii deschisi - Valea Bucsoiului



Si iata cum decurge o minunata tura de iarna, incheiata cu succes, pe o vreme de vis, intr-un peisaj de neuitat si cu o echipa pe cinste.
Echipa: Cezar Jipa, Andrei Brisca, Daniel Negoita, Andreea Ciobanu si eu.
Visam de mult timp la aceasta vale, o priveam cu jind de fiecare data cand ajungeam prin Poiana Bucsoiului, parcursesem jumatate din ea, cu fostul meu prieten, Mihai Cernat, pe vreme de vara, dar toata valea si pe vreme de iarna nu o urcasem niciodata.
Ei, a venit si momentul mult asteptat si am purces la drum, spre frumosii nostri munti. Plecarea a fost cam de dimineata, ne-am intalnit la 5 dimineata iar la 7 si ceva deja ajunsesem la Gura Diham.
Am prins rasaritul; toata padurea era imbracata intr-o lumina dulce, galben-portocalie, care dadea parca o senzatie de ireal...
Am admirat peisajul cu Acele Morarului stralucind in soare, Costila de data asta “neascunsa sub un nor” si tot comentam, minunandu-ne de vremea superba din acea zi...
Pana in Poiana Bucsoiului drumul a decurs normal, zapada era ok, aveam chiar si poteca, o poteca ce continua spre Malaiesti (cel putin asa se vedea atunci) si, spre surprinderea noastra, o poteca urca si pe vale...
Am urcat putin dupa care ne-am decis sa ne oprim sa ne echipam. Ne-am echipat si am pornit, voiosi si increzatori.
Pana in intrarea in Valcelul Portitelor am avut urme, dupa care au disparut.
Saritoarea ar fi trebuit ocolita prin stanga, noi am luat-o direct pe fir, ne-a cerut ceva efort deoarece panta era destul de inclinata dar ne-am descurcat.
Am continuat urcarea spre Turnul cu Jnepeni, vremea era superba, zapada era buna asa ca nu intampinam dificultati... ajungem si la Turn, ne oprim pentru niste poze dupa care plecam mai departe.
Putin mai sus ne-am oprit sa mancam ceva, apoi, cu forte proaspete, am continuat...Zapada era stabila, soarele stralucea, timp aveam berechet, totul era perfect...
Panta devenea din ce in ce mai inclinata dar nu ne faceam probleme, aveam si coarda la noi in caz ca am fi avut de intampinat vreo dificultate...
Am mai avut de trecut o saritoare dar era plina de zapada asa ca...
Spre final zapada a devenit mai nisipoasa, stratul foarte mic iar sus am observat ca se formase o cornisa... Andrei a luat-o pe niste fete de iarba, eu m-am dus dupa el, deja stratul superficial de zapada se dusese, asa ca am sfatuit-o pe Andreea sa mearga pe langa fetele de iarba, chiar pe fir, cu grija sa nu plece cu tot cu zapada. Am folosit tehnica celor 300 fire de iarba + pioletul si am ajuns cu bine la cornisa, Andreea s-a descurcat excelent asa ca ... victorie... am reusit...
Am ajuns sus...
Ajung toti coechipierii, pauza lunga... poze, mancare, hidratare... somn?... (am adormit cred vreo 5 minute), Andrei pune la telefon melodia lui Ducu Bertzi: “Floare de Colt”, stam, ne relaxam... am avut si “comitetul de primire”, cateva capre negre care se uitau uimite la noi:” Ce-or cauta si nebunii astia pe aici? Ne strica noua linistea...” 
Intr-un final ne-am hotarat totusi sa plecam pt ca ... trebuie...
Am ajuns la cabana Omu’, am trecut si pe la meteo unde George si Ciprian ne-a servit cu cate un ceai fierbinte, apoi am plecat spre Malaiesti... Sub abruptul din culmea Tiganesti s-a tot perindat un elicopter care vroia sa ajute niste turisti unguri rataciti pe munte (am aflat a doua zi toata povestea).
Pe inserate am ajuns la Hornul Mare pe care urma sa coboram, Andreea a inceput coborarea, urmata de Daniel. Am coborat si eu iar pe la jumate ma blochez. Il aud pe Daniel ca “uite, a plecat placa asta de zapada”, ma gandesc imediat ca e risc de avalansa si gata, cer coarda sa ma asigure la piolet. Daniel s-a executat, m-a asigurat si n-a mai fost nici o problema. Andrei n-avea nici o treaba, cobora cu oprire in piolet (ca sa-mi si arate ca nu e nici o problema... dar... asta e... se mai sperie omul...)
Am ajuns cu bine la cabana, unde am intalnit-o si pe cunoscuta Crina Coco Popescu impreuna cu grupul montan Altitudine.
A doua zi dimineata, vreme urata, ninsoare, ceva vant, se intorsese iarna...
Ne-am hotarat sa mergem totusi pe Tache, ceea ce am si facut.
Exceptand vreo 3 traverseuri, unde cazuse zapada, trebuiau facute urme si mers cu ceva mai multa atentie, era poteca facuta, iar traseul a fost chiar ok.
La Poiana Izvoarelor deja ningea, batea vantul si era iarna in toata regula...
Am continuat, am ajuns la Gura Diham de unde ne-a luat Cezar cu masina si ne-a trimis pe fiecare acasa...
A fost o tura de vis, cu peisaje minunate, parteneri de nadejde si o vreme superba (chiar si iarna de a doua zi)...