"MUNTELE TE INVATA MAI MULT DECAT ZECE BIBLIOTECI LA UN LOC."

Nicolae Iorga

duminică, 22 august 2010

Ciucas - un munte de poveste


Un vis nascut in nefiinta
Imbatat de tristete si lacrimi ce dor
Cu ecouri mute de iluzii frante
Si de aroganta... si de vechi amor...


Poate cu prea multa aroganta... asa a inceput tura in Ciucas... am crezut ca suntem prea stapani pe situatie si, inca o data, muntele ne-a iertat... Ne-a dat putin peste nas, dar, ca si in alte dati, ne-a iertat, dezvaluindu-ne (a cata oara?), minunatiile sale de basm...
          Tura aceasta a fost inceputa cu Mihai Cernat si continuata singura... M-a asteptat pe varful Ciucas si am mers aproape impreuna pana la Muntele Rosu (cabana Silva), apoi Culmea Zaganu am parcurs-o singurica. (Asa ca echipa nu stiu cum s-o mai mentionez: eventual, Mihai Cernat, mentorul spiritual si eu).
          Pe un ger naprasnic si un viscol de nedescris, am plecat din Bucuresti.          Condusul a fost un calvar: imi inghetau stergatoarele pe parbriz, zapada care cadea mai ingheta si ea; mai gaseam din cand in cand cate o bucatica de geam neinghetat pe care sa vad si eu ce se mai intampla, ce sa mai vorbim, a fost... de nedescris...
          Pe drum, ne-am oprit intr-o benzinarie, sa mai toaletam masina. Acolo am avut o altercatie cu Cernat, dupa care ne-am continuat drumul certati. Am ajuns intr-un final la drumul care urca spre cabana Muntele Rosu, am lasat masina acolo si am vrut sa ne continuam drumul pe jos dar am intalnit un cuplu cu un Logan, care aveau lanturi montate si au spus ca ne iau si pe noi pana sus. Din vorba in vorba, am aflat ca venisera sa schieze si ca mai incercasera sa faca drumul asta o data, dimineata, dar renuntasera din cauza zapezii intarite si a faptului ca le sarisera lanturile de cateva ori (lucru care s- intamplat dealtfel si cu noi). Asa ca, dupa un drum mai mult pe jos decat cu masina, (timp in care ne-am oprit de nu stiu cate ori sa remontam lanturile), am ajuns intr-un final la cabana Silva, unde ne-am cazat, am mancat ceva si ne-am echipat pt varf.
          Si-am pornit, cu avant, spre varful Ciucas. Pe drum, Cernat a luat-o inainte, ca de obicei, dar de data asta nu s-a mai oprit deloc. A tinut-o tot inainte, pana pe varf. Pana la cabana Ciucas, eu am mai depasit unele grupuri (erau mai multe persoane care urcau), am mai intalnit persoane care coborau (niciunele de pe varf: spuneau ca din golul alpin nu se mai poate urca pt ca bate vantul foarte tare si e foarte frig; in plus, era si zapada foarte mare).
             La cabana Ciucas, era o cosmelie unde statea un mosulet sa aiba grija de ea in timpul in care nu se lucra si unde ii primea pe turistii care se aventurau pana acolo. Puteai sa stai un pic, sa te incalzesti, sa-ti tragi sufletul si, aveai doua variante: ori porneai mai departe, spre varf, ori te intorceai la cabana. Eu am ales prima varianta: spre varf.
          Si-am pornit-o, pe gerul ala naprasnic si pe vantul care batea in ultimul hal, spre varful Ciucas. Din cand in cand, il mai vedeam pe Cernat in fata, neobosit. La un moment dat, am auzit vorbe. Am crezut ca s-a oprit sa ma astepte, dar nu, se oprise sa-si puna coltarii si se intalnise cu niste tipi care coborau de pe varf si schimba impresii cu ei. Evident, dupa ce s-a echipat a luat-o din loc, fara sa schiteze vreun gest ca ar vrea sa ma astepte. M-am intalnit si eu cu respectivele persoane: 3 baieti, i-am intrebat daca e nevoie imperioasa de coltari si de piolet, ei mi-au raspuns ca nu neaparat, asa ca m-am gandit sa nu-i mai pun (deja aveam mainile inghetate in manusi) si am plecat mai departe.
          La un moment dat, am incercat sa pornesc aparatul foto, sa fac niste poze: mi-au inghetat mainile instantaneu, asa ca am renuntat; mai ales ca aparatul nu a vrut sa porneasca. Vantul batea in disperare de viata, erau niste portiuni de zapada mai geruita, unde era destul de nasoala treaba, au fost si niste traverseuri mai expuse, dar... totul e bine cand se termina cu bine... Cand mai aveam un pic pana sa ajung pe varf, l-am vazut pe Cernat ca ma astepta... m-am minunat…mi-a luat aparatul, a schimbat bateriile, a facut vreo 2-3 poze (timp in care bateriile s-au descarcat; vantul batea cu putere), am inghetat cu incredere si ne-am hotarat sa coboram ca sa nu inghetam de tot. Mie imi inghetase cagula pe fata (cu tot cu nas), asa ca situatia nu era prea roza.
          Am inceput coborarea, eu mai cu grija, ca nu aveam coltarii, Cernat topaia din piatra in piatra si s-a oprit mai jos sa ma astepte. La cabanuta ne-am mai oprit un pic, eu am vrut sa intru sa ma incalzesc un pic, dar Mihai a zis ca ne grabim, asa ca nu am mai intrat si am coborat intr-un ritm mai alert. Am intrat in padure, incepuse sa se insereze, asa ca ultima parte a traseului am facut-o la frontale...
Cand am ajuns la Silva, cabanierul ne-a spus ca se anuntasera -30oC. Atunci am descoperit si eu ca imi degerase nasul (ma ustura destul de rau) si varfurile degetelor(care imi degerasera de pe Hornul Coamei, de fapt). Am incercat sa ne inchipuim cate grade erau pe varf, pt ca acolo batea si vantul, dar am renuntat, ca ne lua cu frig...
Dimineata, cand ne-am trezit, era o zi superba, cu soare, fara vant si parca un pic mai calduta decat precedenta. Am mancat, ne-am echipat, dupa care mie mi s-a facut rau (nu stiu de ce) si m-am hotarat sa cobor la masina. Cernat s-a suparat, a zis ca el vrea neaparat sa urce, iar cand i-am zis ca poate urc si eu cat pot dar mai incet, a spus ca el nu poate sa urce incet si ca nu ma asteapta... frumos...
Am luat-o spre masina dar, pe drum, m-am gandit ca totusi nu pot sa ratez o zi asa frumoasa si, catinel, am luat-o si eu spre Culmea Zaganu. Cand ajung sus, la releul meteo, apare un tip care tot facea fotografii, imi spune ca sunt urme pana pe varf, sa nu-mi fac probleme si ca mai sunt  2 grupuri in fata, formate din cate 3 persoane, + Cernat. Am tot urcat, nu a fost nevoie de coltari si piolet, asa ca a fost destul de simplu. Pe Zaganu, m-am intalnit cu 3 persoane, un tip mai in varsta si inca 2, care m-au felicitat ca am mers singura pana acolo si m-au intrebat pana unde merg. Le-am zis ca vreau sa cobor prin Gropsoarele, au zis ca pe acolo merg si ei dar vor sa mearga mai repede sa prinda autocarul de 16 din Cheia, ca sa ajunga in Bucuresti. Eu le-am zis ca nu ma grabesc, m-am oprit pe varf sa fac cateva poze, dupa care am pornit mai departe. Pe vf Gropsoarele am intalnit alt grup, 2 baieti si o fata care se intorceau la  cabana, la Muntele Rosu. Am stat un pic si am plecat iar. Cateva poze, dupa care am luat-o din loc. A urmat o portiune mai nasolica un pic, portiunea cu lant (faza nasoala era ca lantul era partial acoperit de zapada si partial inghetat, ceea ce nu-ti oferea o prea mare siguranta), zapada era destul de inaltuta si portiunea foarte ingusta, dar... am trecut, ca nu aveam ce face. Am avut noroc ca nu am alunecat. Au mai urmat apoi niste portiuni cu zapada foarte mare, in care mai ca nu intrai cu totul... si... la un moment dat, mi-am dat seama ca s-a cam terminat creasta... A urmat un traverseu, am trecut muntele in partea cealalta si... am vazut ca urmeaza padurea, apoi stana din Zaganu. La un moment dat, am vrut sa nu mai merg pe urme, prin zapada, ca ma afundam destul de adanc, dar cand am vazut cum se desprinde o placa si o ia la vale, m-am speriat si m-am gandit, totusi, ca e mai sigur pe urme...
La stana mi-am dat seama ca aparatul meu foto are ceva de nu vrea sa mai faca poze, dar nu mi-am dat seama ce...
Am continuat, am mers apoi prin padure... Cu cat coboram, cu atat se facea mai frig, iar cand am ajuns pe drum, deja apunea soarele si era un ger de crapau pietrele...
Am ajuns si la masina, mi-am schimbat bocancii si doar un ciorap, ca mi-a inghetat piciorul instantaneu, asa ca am ramas doar la unul si am plecat cu geamurile masinii inghetate, ca nu vroiau sa se dezghete neam... s-au dezghetat pe drum... La o benzinarie, un nene foarte destept s-a gandit sa-mi spele geamurile cat am fost eu inauntru sa platesc benzina (noroc ca nu s-au spart) si... incet-incet, am ajuns si acasa, in Bucuresti. Acum, poze...

Rapa Crucii - Creasta Morarului (partial) - Cabana Omu - Creasta Balaurului

 Tura asta a fost facuta dupa ce am parcurs creasta in Crai, adica prin luna mai 2009. E scris cam tarziu RT-ul, dar... mai bine mai tarziu decat niciodata.
Echipa, evident, eu si prietenul meu, Mihai Cernat (lider alpinist).
Si am plecat, pe o vreme destul de rece, sa urcam Rapa Crucii, in Bucegi.
Era o zi normala de mai la munte, adica: zapada, gheata, pericol de avalansa etc
Am coborat in Busteni si am luat-o, catine, catinel, catre Poiana Morarului. Am ajuns acolo, am admirat peisajul (chiar era de admirat ) si am inceput urcusul pe Valea Adanca. Putin mai sus, am ajuns in locul unde se desparte in 2 fire: unul merge catre stanga, Rapa Zapezii, iar celalalt in dreapta, continua Valea Adanca.
Noi am luat-o in stanga, pe Rapa Zapezii. Era prima oara cand mergeam cu 2 pioleti: unul era al meu, iar celalalt mi-l imprumutase Cernat.
Urcusul era destul de obositor: pe langa gradul de inclinare al pantei, mai era si zapada intarita, mai mult gheata, care ne punea sa mergem mai mult pe varfurile coltarilor. Dar am urcat, am ajuns la punctul de intersectie cu Rapa Mica (saritorile erau acoperite cu zapada) si am continuat. Am vazut niste chestii in zapada care semanau cu crevasele, ne-am amuzat... si am mers mai departe. La inceput, Cernat imi aratase cum as putea sa ma opresc, daca obosesc si vreau sa ma odihnesc un pic. Acum, degeaba, nu aveam voie sa ma opresc deloc... Ma tot innebunea: " Uite, cand ajungem la stanca aia, te opresti". Ma chinuiam sa ajung mai repede la stanca si, cand ajungeam, imi spunea sa ma grabesc, ca ne oprim mai sus. Simteam ca innebunesc. La un moment dat, pe un loc inierbat, ne-am oprit si am stat cateva minute, sa ne tragem sufletul. Am facut cateva poze, apoi mi-am dat seama ca nu mai am baterii de rezerva si ca bateriile din aparat sunt cam obosite. Concluzia: foarte putine poze.
Cand ajungem la Hornul Degetelor, Cernat are o idee stralucita: ce-ar fi sa mergem noi pe acest horn?! Eu, neavand habar despre ce e vorba, sunt de acord. Incepem noi sa urcam, numai pe varfurile coltarilor, urcam cam un sfert din traseu, dupa care imi spune mie sa ma opresc, ca o sa continue singur. Mai urca el un pic, era foarte abrupt si exista oricand riscul sa alunece si sa cada. M-a intrebat daca pot sa urc si mai ales daca sunt sigura ca nu o sa alunec. I-am raspuns, evident, ca nu am de unde sa stiu dar sper sa nu mi se intample asta. A stat el un pic, s-a gandit si s-a hotarat sa ne intoarcem si sa continuam pe Rapa Crucii. Am coborat un pic (destul de dificila descatararea), apoi a urmat un traverseu cam expus, am revenit in Rapa Crucii si am continuat urcarea. Am avut de escaladat o saritoare destul de uratica (nu era acoperita cu zapada), apoi am ajuns in Strunga Acului de Sus (sus era o cornisa imensa dar care nu punea probleme deosebite). Ajunsa sus, m-am asezat si am admirat Acele Morarului, gandindu-ma daca voi fi vreodata in stare sa le parcurg. Atunci mi se parea un vis irealizabil....
Am continuat urcarea pe Creasta Morarului, am mai trecut niste fete acoperite cu zapada,( unde am invatat cum se poate merge cu fata la stanca pt a nu exista riscul de a aluneca cu tot cu zapada ) si, intr-un final (eu credeam ca nu se mai termina), am ajuns la cabana Omu. Am urcat "Cocoasa" Morarului, "Capul" Morarului etc, si atunci am stat eu si m-am gandit: " Cate are Morarul asta: Ace, Cocoasa, Brau, Cap... "
Ajunsi sus, ne-am cazat, am admirat apusul de soare apoi a doua zi am continuat pe Creasta Balaurului.Am mers, am privit frumusetile crestei, am facut un rapel la un moment dat, din niste jnepeni (a fost dragut, primul meu rapel...), am "balaurit" prin padure, am coborat tinandu-ne de crengi etc
Poze prea multe pe Creasta Balaurului nu-s, pt ca bateriile nu au vrut sa mai mearga deloc pana jos, unde am admirat niste capre negre si am mai facut si noi 2 poze. 
Oricum, a fost o tura foarte interesanta, din care am avut multe de invatat si, in acelasi timp, am admirat peisaje de neuitat.
Pozele sunt facute de Mihai Cernat

                                                                     Poiana Morarului

                                           "crevase"