"MUNTELE TE INVATA MAI MULT DECAT ZECE BIBLIOTECI LA UN LOC."

Nicolae Iorga

miercuri, 28 aprilie 2010

CREASTA IEZER – PAPUSA: UN VIS IMPLINIT…

Ei, si-acum sa povestim si parcurgerea crestei Iezer – Papusa, care pana la urma a fost urcata si coborata (nu fara peripetii)...


Echipa: Mihai Cernat (lider alpinist) si eu, evident.

Am pornit de vineri, imediat dupa ce am iesit de la serviciu. Intentionam sa dormim in prima noapte la Cuca, a doua zi sa pornim spre Papusa, sa mergem toata creasta si sa dormim la refugiu a doua noapte, iar a treia zi sa coboram si sa plecam spre casa. Astea erau intentiile noastre, ce-a iesit.........

Pe cabanierul de la Cuca l-am luat din Pitesti si l-am dus pana la cabana Voina. Cand am ajuns la cabana, ne-am mai intalnit cu un grup de vreo 6-7 persoane, care mergea spre Cuca, urmand ca dimineata sa urce spre refugiu, pe creasta. Ne-am bucurat ca vom fi mai multi si vom face urme cu randul dar bucuria ne-a fost de scurta durata. Tipii si tipele venisera la cabana sa bea si, pe langa faptul ca nici macar echipament nu aveau, erau total paraleli cu muntele. La 12 noaptea a trebuit sa le spun eu sa vorbeasca mai incet ca e tarziu, ca altfel ei nu aveau nici o treaba.

Dimineata, noi ne-am trezit, ne-am echipat si am pornit cand ei de-abia mancau si se gandeau daca sa plece sau nu.........

Catelul de la cabana (catelusa, de fapt) a pornit cu noi, dornica de miscare si de o noua aventura. Am urcat prin padure, zapada nu era prea mare si am mers, pe drumul marcat, spre Papusa. Era o zi superba: soare, senin, o placere sa te plimbi (adica sa urci). Cand am iesit din padure, a inceput si zapada mai mare, in care te cam afundai (in unele momente, care deveneau din ce in ce mai dese, pe masura ce urcai).

Am trecut pe langa niste stane partial ingropate in zapada...

Dupa 4 ore, am ajuns pe Papusa (2391m), unde am vazut o frumoasa cornisa care de-abia ne astepta. Am coborat frumos pe spintecatura (la un moment dat ne-am pus si coltarii, ca zapada nu era prea prietenoasa) si am inceput sa urcam din nou pe cornisa care era in fata noastra...

Catelusa (Alpinista II), dupa cum am botezat-o, a luat-o inainte, aratandu-ne ca nu e nici o problema. Am urmat-o si noi si am ajuns sus, dandu-ne seama ca a avut dreptate, fusese ok urcusul. Am ajuns pe Tambura (2295m), am depasit-o, am continuat, pana pe Fracea (2250m) si am mers tot inainte, ghidandu-ne dupa momaile care erau in loc de marcaj, pe creasta. Si am continuat, am tot mers, am ajuns pe Batrana (2338m), in fata noastra creasta se desfasura fara dificultati, doar ca era lunga, ingrozitor de lunga... plus ca mai era si zapada in care te mai afundai la un moment dat...

Apusul de soare l-am prins pe undeva pe la vf Piscanu, inainte de Vf Rosu, care se vedea in departare, precum si Iezerul Mare, care avea o superba cornisa pe creasta...

Incepuse deja sa bata vantul, destul de tare si se intetea cu cat ajungeam la inaltime mai mare. Incepem sa urcam pe vf Rosu cand aproape se inserase. Nu apucam sa urcam prea mult si ne dam seama ca trebuie sa ne punem coltarii pt ca, din cauza vantului, zapada se geruise si era cam alunecoasa fara. Ne oprim, ne punem si frontalele si... continuam. Apare si un fenomen foarte des intalnit si foarte “placut” in Iezer: white out. Vant aveam, white out aveam… era ok. Ajungem cu chiu cu vai pe vf Rosu, vantul batea cu putere, cred ca depasea 100km/h, era ingrozitor si la un moment dat il vad pe Cernat ca se intoarce spre mine sa-mi spuna ceva si aproape ca l-a daramat vantul. Eu vroiam de mult sa ma intorc dar nu aveam cu cine sa ma inteleg. In acel moment, l-am vazut si pe el ca s-a speriat un pic si s-a hotarat sa ne intoarcem. Ok, ne intoarcem, dar unde? Ca la refugiu nu aveam cum sa ajungem, la stana din Batrana nici atat, asa ca?

Bivuac in zapada...hm, cam nasoala solutia... Ne intoarcem in sa, unde vantul batea mai incet, Cernat gaseste un loc intre niste pietre, il curata frumos si... ne instalam... Mi-am pus pufoaica + toate hainele pe care le aveam pe mine, am intrat in sac… si… la somn… Alpinista isi sapase si ea un adapost in zapada, asa ca… eram rezolvati...

Dimineata, cand ma trezesc si scot nasul afara, surprise: afara NINGEA... frumos, adevarat, dar noi eram in zapada si mai si ningea peste noi... Se trezeste si Cernat si imi spune ca stie, ca ninge de azi-noapte, ca s-a trezit el ca il ningea pe fata... ok, totul era minunat... incepem sa ne dezechipam de hainele pt somn si sa ne echipam pt traseu... Ne punem coltarii si o luam din loc... Eram nemancati, ninsi, white out, vant, vai de capul nostru...

Ajungem pe Vf Rosu (2469m), Cernat se orienta cu busola si continuam spre Iezerul Mare. De-abia vedeai la 2 pasi in fata, era ingrozitor... La un moment dat, dupa un urcus sustinut, ajungem si pe Vf Iezerul Mare (2463m) (ne-am dat seama dupa movila de pietre ingropata in zapada si stalpul mic care iesea dintr ele + ca mai fusese si urcusul pana acolo...).

Incepem sa coboram, se mai lumineaza putin, mai vedeam si noi pe unde mergeam, ajungem la Crucea Ateneului si incepem coborarea spre refugiu (zapada era destul de ok, nu exista riscul de avalansa...). Ajungem la refugiu, ne oprim sa mancam si sa ne facem cate un ceai, ne hidratam, hranim si catelul si pornim mai departe, sa coboram pe Piciorul Iezerului.

O pornim noi, vitejeste la inceput, dupa care incepe un viscol de toata frumusetea.... Vantul batea cu putere, m-a daramat de cateva ori, white out ca de obicei, nimic schimbat (doar zapada, care ma biciuia pe fata). Doar de-abia ne obisnuisem, trebuia sa nu ne iesim din mana... Dar eram mai jos, nu intelegeam de ce... Cernat a venit sa ma ia de cateva ori, sa mergem mai repede dar nu puteam, de fiecare data ma impiedicam si cadeam... I-am zis sa ma lase sa merg singura ca ma descurc... Am cazut de cateva ori dar m-am redresat... A fost cea mai grea portiune din tot traseul...

Intr-un final, am ajuns la stana, vantul se mai potolise, aveam si vizibilitate, ramasese doar ninsoarea, dar era blanda si frumoasa... Am intrat in padure, am inceput sa coboram (ma batuse bocancul la un deget si nu mai puteam de durere) si am pornit spre Voina. Cand ajungem acolo, aratam de parca am fi venit din razboi: amandoi schiopatam (si Cernat are probleme cu un picior), de-abia ne miscam, hainele stateau aiurea pe noi, dar eram fericiti: reusisem.

La Voina, ne astepta si cabanierul de la Cuca, pe care trebuia sa-l ducem cu masina inapoi in Pitesti. Era ingrijorat, spunea ca a anuntat Salvamontul, ca trebuia sa ajungem la 14 si acum era ora 19. I-am povestit peripetiile prin care am trecut si l-am intrebat de tipii de la cabana. Nu reusisera sa faca nici un traseu, nu ajunsesera nici macar pe Papusa...

Ei, in final am ajuns si noi acasa in jur de 12 noaptea, am condus desculta, ca nu puteam sa ma incalt din cauza degetului, am urcat intr-un picior pana acasa si am luat un Ketonal ca sa pot sa dorm, ca ma durea ingrozitor degetul.

A fost o tura reusita, UN VIS IMPLINIT...

Poze facute de Mihai Cernat