"MUNTELE TE INVATA MAI MULT DECAT ZECE BIBLIOTECI LA UN LOC."

Nicolae Iorga

duminică, 14 iulie 2013

Sunet si lumina pe Acele Morarului

Sambata, 6 iulie 2013. Plecam in tura pe Acele Morarului: Andrei, Daniel, Marius si eu.
Vremea se anunta ingrozitoare, deci am plecat in cunostinta de cauza.
Ajungem la Caminul Alpin si incepem sa urcam.Ca sa fim cat mai usori, ne lasam hainele de schimb in masina, cu gandul ca ne vom intoarce in aceeasi zi, luind doar strictul necesar.

 In Poiana Costilei, ne prinde prima repriza de ploaie. Torentiala. Ne oprim, facem planul ca sa ne oprim de fiecare data cand ploua, chiar daca asta ne va incetini, si sa ne adapostim. Stam noi ce stam, se mai opreste si continuam. Inainte de intersectia cu Valea Urzicii, incepe iar. Ne oprim, stam ce stam, incepem sa ne cam razgandim… Daniel spune ca el macar urca pana la Omu pe Valea Cerbului, daca tot a venit pana aici… Se opreste si asta, iese si soarele un pic, asta ca sa ne ridice moralul…
La intersectia cu Brana Mare a Morarului ne oprim putin chiar pe firul Vaii Cerbului sa mancam ceva, sa ne dezechipam de hainele de ploaie si sa stam un pic. Cum stateam cu spatele spre Omu, incep sa aud un sunet de parca ar fi inceput cutremurul. Ma uit mirata la Andrei, la Daniel si ma prind: incepea sa curga apa pe vale, din cauza ploilor. Ne dam la o parte si ne uitam la apa care incepe sa curga, murdara si noroioasa…
In fine, ploaia chiar se oprise, incepuse sa se insenineze, soarele ne incalzea, ne revenise optimismul. Parcurgem Brana Mare a Morarului si cand ajungem la sfarsit, in locul unde trebuia sa ne echipam, aud un tunet. Parca nu ar fi bine sa continuam, suntem cu toate fiarele pe noi…Ne gasim un loc unde sa ne adapostim, ne punem toate fiarele in rucsaci, pe care ii scoatem de langa noi si ii punem la ceva distanta si … incepe ploaia… cu tunete, fulgere, tot tacamul…

 Glumim, ne gandim ce bine am gasit locul asta, mai spunem cate un banc, timpul trece si… ploaia se opreste…. Iesim si noi de-acolo, constatam pagubele (adica niciuna) si… continuam…


Apare ceata, care da un farmec in plus peisajului, vedem primele flori de colt, care ne incanta privirea, o floare rara: Sangele Voinicului si, cu poze si o doza noua de optimism, intram pe Creasta Ascutita.


Acul Mare il parcurgem fara probleme, Creasta Acului Mare la fel. 






Ajungem si la rapel si ne hotaram sa facem rapelul cu ambele corzi, ca sa nu stam prea mult.

 Optul meu imi cam face probleme asa ca dureaza mai mult decat de obicei dar asta nu conteaza, ajungem jos si intram pe Degetul Rosu. Frigul incepe sa-si faca simtita prezenta, imi da Daniel cagula lui, ajungem sus, scriem in caietel si ne hotaram sa coboram mai repede pentru ca vremea incepe sa dea semne de inrautatire. 



Degetul Prelungit il urcam pe jumate, traversam si intram pe Acul Crucii.





 Incepe sa bata vantul, ceata ne invaluie usor-usor, se aud primele tunete. Andrei si Marius trecusera déjà, noi trebuia sa urcam si sa facem rapelul. Urcam repede, ajungem la locul de rapel si incepem sa pregatim rapelul. Ne hotaram cine pleaca primul, intru eu si apoi se dezlantuie iadul: tunete, fulgere, grindina, vant etc. Daniel il roaga pe Andrei sa-mi tina coarda de jos, sa nu ajung in Rapa Crucii, Andrei  ia coarda cu simt de raspundere si raman blocata: nu mai puteam sa merg nici inainte, nici inapoi… Ii strig sa-mi lase corda mai moale si incep sa cobor printer fulgere, tunete si vant cu grindina care-mi biciuia fata… Eram pur si simplu ingrozita; vedeam fulgerul, incercam sa ma fac mica, pana la tunet, pe care il auzeam cred ca amplificat din cauza fricii care pusese stapanire pe mine. Am incercat sa ma linistesc si am inceput sa ma rog. A functionat, m-am linistit si cand am ajuns jos eram ok, eram linistita, furtuna se mai potolise asa ca Daniel a coborat in perfecta siguranta.
Hotaram sa urcam la Omu si sa ramanem acolo, coborarea spre Valea Cerbului pe iarba uda cu bonus grindina ar fi insemnat sinucidere curata…
 Andrei urca pe Acul de Sus si hotaram sa ne ia el pe fiecare, sa nu mai fim 2 echipe. Incepuse déjà sa se intunece, pauzele din cauza ploii isi spuneau cuvantul… Pleaca Andrei, asigura, plec si eu…urc si la un moment dat, un fulger imi sclipeste in caraba, exact cand trebuia sa scot bucla… M-am speriat dar am continuat. Cand am ajuns sus, i-am spus lui Andrei care imi spune ca a vazut si el si ca a fost un fulger globulos care doar s-a reflectat sau s-a descarcat (n-am inteles eu prea bine) si ca am avut mare noroc ca n-am zburat de pe stanca…
Cand am ajuns toti pe Acul de Sus am strans corzile si ne-am hotarat sa ne impartim iar in 2 echipe ca sa ne miscam mai repede si sa nu inghetam. Andrei a luat-o inainte cu Marius, eu am ramas cu Daniel si, pe intuneric, mai alunecand pe grindina si pe iarba uda, mai bajbaind prin intuneric, (ne-a mai ajutat cu orientarea si Andrei, pt. ca era o ceata densa de nu vedeai la 1 metru), am ajuns la Cabana Omu. Uzi, obositi, infrigurati, am crezut ca-l prindem pe Dumnezeu de-un picior cand ne-a spus cabaniera ca are locuri si mai ales cand ne-a dat si cate-un ceai caldut (nu era cald, ca trebuia sa aprinda soba…)
Un tip de la cabana a fost dragut si mi-a imprumutat o pereche de ciorapi uscati (hainele noastre de schimb erau jos la masina), am dormit doar cu pantalonii uzi), iar dimineata am coborat pe Valea Cerbului si am pornit la catarat in cariera.

A fost o tura interesanta,  pe care nu o voi uita mult timp de acum inainte,si care, cu toate obstacolele aparute, mi-a placut … Le multumesc partenerilor pentru tot si sper sa ne mai revedem si in alte ture…

miercuri, 10 aprilie 2013

Lectia de inot (Valea lui Zangur)


Mi-era dor de Bucegi…Mi-era dor de o vale in Bucegi… Si mai ales de o anumita vale in Bucegi…
                Vremea nu era tocmai propice dar am vrut sa-mi fac un cadou de ziua mea. Si cum visam de asta-vara la Valea Seaca a Caraimanului cu iesire pe Valea lui Zangur, mi s-a parut momentul ideal. Gradul 3 de avalansa la altitudinea de peste 1800m, fara vant (mai ales ca in ultimul timp m-a terminat vantul), ceva ceata dar se rezolva si ninsoare slaba sau deloc. Era ideal, chiar daca joi si vineri ninsese incontinuu.
Vorbesc cu Daniel, care nu mai iesise de 3 luni din casa, ii propun, e de acord asa ca sambata dimineata ne infiintam pe partia Kalinderu si incepem in forta.  Urcusul ne cam seaca de puteri dar … continuam. Cand intram pe poteca spre vale, Daniel observa ca un catel, la mica distanta, ne urmeaza. Ma uit la el, ma priveste, cu niste ochi umezi si speriati,slabut, supus, nici nu indraznea sa dea din coada… Incerc sa-I explic ca nu e cazul sa vina cu noi, mai ales ca partia urma sa fie plina, era si Cupa Mondiala de catarare pe gheata, deci… chiar nu era cazul. Ar fi primit cu siguranta mai multa mancare si mangaiere decat daca ar fi venit cu noi, sa se chinuie pe o vale unde nu stiam daca saritorile sunt acoperite, unde nu stiam daca am fi putut sa-l ajutam daca nu reusea sa se descurce etc. Catelul ma urmeaza supus in continuare, stiam ca vorbesc degeaba, asa ca mi-am continuat si eu traseul.
Vedem niste urme de schiuri in fata noastra si Daniel se hotaraste sa mergem pe ele. Problema era ca la un moment dat poteca noastra se continua drept inainte, urmele urcau in stanga. Daniel continua sa mearga pe urme. Nu era cazul. Ii zic ca nu e drumul cel bun, dar nu ma asculta. Merge ce merge, urmele tot urcau si se indepartau de vale. Ok, ajunge. Eu ii spun ca ma intorc la poteca, iar catelul, cand ma vede ca ma intorc, se sperie si fuge. In alta directie decat cea in care trebuia sa mergem. Il lasam in treaba lui, ne intoarcem la poteca si in cateva minute suntem in vale. A fost momentul in care am pierdut catelul…
Ne gandeam ca valea va fi plina de zapada moale (doar ninsese 2 zile incontinuu…) dar… surpriza: valea era plina cu bulgari de avalansa, zapada tare si… perfecta pentru coltari…
Eram fericiti, ne echipam si pornim. Ajungem la prima saritoare: plina ochi, acoperita perfect. Continuam sa urcam; chiar daca ceata ne insoteste, ne facem sperante, e clar, trebuie sa ne iasa, chiar daca Saritoarea lui Zangur nu va fi acoperita, oricum ne descurcam, va fi mai usoara decat vara, asta e clar. Ne lalaim, facem poze, glumim… Tot mergand si vorbind, ajungem la o stanca partial acoperita de zapada: ne uitam un pic in dreptul ei, pe stanga: traseul de ocolire al Saritorii lui Zangur, pe timp de vara. Ne uitam in fata: acoperita. Nu ne venea sa credem, totul acoperit? Wow, ce noroc…
Continuam, trecem mai departe, ajungem la bifurcatia cu Valea lui Zangur, ne oprim un pic sa mancam si… intram. De-aici incepe distractia. Zapada impecabila, moale, in care ne afundam pana peste genunchi, ne chinuiam sa inaintam, era de parca am fi mers in zadar… Mergem un timp, ne uitam in spate… dezastru. Eram obositi morti si de-abia daca inaintasem un pic… Mai trec si eu in fata sa fac urme…ingrozitor… Oboseam in ultimul hal si parca nu inaintam deloc…Trece din nou Daniel la batut de urme, schimba tactica: apasa putin cu genunchiul in fata sa taseze zapada, apoi intra cu bocancul:  parca era un picut mai bine (ne faceam si noi sperante).
 Avand in vedere ca insistenta este mama tuturor reusitelor, insistam. Si bine facem. Mai taras, mai grapis, inaintam. Cu dificultate, dar… spre success. Am mai inotat, am mai mers si pe zapada ceva mai mica, uneori inghetata iar cand credeai ca te sustine, se rupea; de… e iarna. Si asa, am ajuns pe la 1900m. De-aici a inceput distractia. Zapada a inceput sa se rupa numai daca o atingeai un pic, era mare, era zapada proaspata si… era pericol de avalansa. Aruncam si eu jos bolovanii imensi veniti de la Daniel, ma uitam cu teama sa nu-l vad zburand peste mine si ma gandeam ca, tocmai acum, la spartul targului, cand mai aveam putin pana sus, n-o sa se intample…
Zapada mare, trecem de Brana Portitei, bine ascunsa sub zapada, continuam urcarea si ne gandim sa iesim la niste jnepeni care se vedeau foarte bine mai sus. Ne chinuim, zapada din ce in ce mai mare, reusesc sa intru pana la sold (cu toate ca eram secund), ma chinui sa ies, insist cu succes si… Daniel se opreste. “ E periculos fara asigurare”. Tocmai acum, cand mai avem un pic? Il linistesc ca il asigur eu de niste crengi de jnepeni (pe unde vroia el sa urce era zapada pulver, ca un fel de nisip de fapt, peste niste trepte de iarba cam inclinate si nesigure), se chinuie ce se chinuie, se foloseste cu succes de piolet si… reuseste. “ Ai vazut? N-a fost  asa greu…” El bombane ceva, cred ca stiu ce vrea sa zica, imi spune ca pot sa vin si eu, plec si eu si in scurt timp ajung la el. Problema era ca imi inghetasera mainile. Rau. Tot stand cu mainile in zapada, manusile imi inghetasera pe maini si acum, cu toate ca aveam 2 perechi, erau bocna. Trebuia sa ma opresc iar, sa incerc sa il asigur din nou de niste crengi, ca sa ajunga la baza stancii unde credeam noi ca e Portita Caraimanului. Il asigur, pleaca, ajunge, plec si eu si nu stiu ce se intampla cu mainile mele, ca incep sa doara… Rau… Si ne dam seama si ca nu am iesit bine… Eram cu 100m mai sus…Ne chinuisem degeaba pe ultima portiune…
El pleaca mai sus sa vada unde am gresit, eu raman acolo si ma gandesc sa ma uit in jos… Horror… Vad un fel de potecuta unde ar fi putut fi brana, dar nu puteai sa ajungi la ea decat daca ai fi facut un rapel cam periculos si… nu aveai unde sa asiguri, iti trebuia foarte multa coarda etc. Ii arat si lui Daniel descoperirea mea si ne hotaram sa ne intoarcem (incepuse sa se insereze). Coarda era cam putina asa ca ne hotaram sa ma lase pe mine salam cat ajunge coarda intr-un singur fir (nu prea aveam incredere in mainile mele care ma dureau ingrozitor) si sa vina si el eventual in rapel din 2 bucati. Incep eu coborarea, urmele nu se mai vedeau, incercam sa intuiesc cam pe unde ar putea fi, cobor cu grija o zona de stanca foarte alunecoasa si ajung cu bine la primii jnepeni. Mai aveam  coarda dar am preferat sa ma opresc acolo. A venit si Daniel in rapel si am incercat regasirea drumului. Ne-am pus frontalele (déjà se intunecase bine) si am inceput descatararea. Drumul se astupase in timpul asta din cauza zapezii cazute de mai sus (sau chiar cea data de noi, la urcare). Dibuiam cam pe unde trebuie sa mergem, coboram cu fata la stanca, deoarece zapada era foarte pufoasa, zona foarte abrupta si ne gandeam sa nu zburam…Am coborat foarte bine, am ajuns la un moment dat in Seaca (dupa vreo 2 ore), Seaca a mers foarte usor, asa ca dupa o ora eram in Kalinderu.
 Ne-am bucurat de minunile oferite de natura pe drum, ne-am bucurat de o vreme superba (chiar si ceata de la inceput) si de o tura in care am avut de toate (in afara de vant… caruia insa nu i-am simtit lipsa).
Bilant: 2 degete degerate, febra musculara dar…  peisaje de neuitat
Poze
(Daniel are mai putine poze deoarece aparatul meu foto  nu a vrut sa functioneze sub nici o forma)



/Zangur/p1380465.jpg
Prima saritoare de pe Valea Seaca a Caraimanului: acoperita... Valea era plina de bulgari de avalansa asa ca inaintarea a fost lipsita de dificultati.

/Zangur/p1380469.jpg
Ne-am legat totusi in coarda, daca tot o aveam la noi (macar se mai usureaza rucsacul)...

/Zangur/p1380474.jpg
Surpriza: Saritoarea lui Zangur: acoperita?!

/Zangur/p1380476.jpg
Ceata... cat cuprinde...

/Zangur/p1380478.jpg
Destul de abrupt, nu?Aproape toata valea a fost plina cu bulgari de avalansa, aici a fost distractie, nu gluma...

/Zangur/p1380479.jpg
Traseul pe care se ocoleste vara Saritoarea lui Zangur (sau si iarna, depinde de zapada si de multi alti factori)...

/Zangur/p1380484.jpg
Mai si inotam un pic, doar e iarna... Ne pregatim pt. marea incercare...

/Zangur/p1380486.jpg
Daca am urme facute, nu ma plang...

/Zangur/p1380489.jpg
Tot ceata... si tot zapada...Am avut momente in care era efectiv white out, nu mai vedeam absolut nimic... bine, stiam unde se continua valea, ca doar era vale, dar daca ne-am fi aflat pe o creasta, ar fi fost alta situatie... mai dramatica...

/Zangur/p1380491.jpg
Traversam spre Valea lui Zangur...

/Zangur/p1380499.jpg
Incepe distractia... Daniel e primul...

/Zangur/p1380506.jpg
incerc si eu... acelasi efect...

/Zangur/p1380508.jpg
A continuat Daniel si am inceput sa inaintam...

/Zangur/p1380511.jpg
Incepe si ceata sa ne lase, o vedem cum se risipeste usor...

/Zangur/p1380514.jpg
Ne gandeam ca trebuie sa ajungem sus: nu gandeam bine...

/Zangur/p1380521.jpg
Si avem parte de un peisaj extraordinar: varful Picatura, inconjurat de nori.......

/Zangur/p1380524.jpg
Am ajuns sus pana la urma si ne-am dat seama ca nu era ceea ce trebuia sa facem, am ratat Brana Portitei, adica am trecut peste... Era in zapada...

/Zangur/p1380525.jpg
Coborarea a fost facuta noaptea, fara probleme...

/Zangur/p1380530.jpg
Ne-a fost lene sa ne dezlegam...ne-a cam incurcat coarda, dar... a mers si asa...

/Zangur/p1380537.jpg
Mai apare si Daniel, din cand in cand...Chiar daca nu are poze, el a fost deschizatorul de drumuri...

/Zangur/p1380538.jpg
Minunile noptii...

marți, 19 martie 2013

Cochetand cu avalansele pe Valea Seaca a Caraimanului


“Ninge peste munte, cu melancolie…”

Asa a inceput… cu ninsoare. Cu toate ca se anuntase soare… fara  vant, adica o zi superba
Am inceput tura frumos, pe la ora 8 30, nu intr-o forma fizica de invidiat, dar… cat de cat… Avand in vedere ca ningea si ningea si nu parea sa se potoleasca prea curand, avand in vedere ca mai avusese loc o avalansa cu o zi inainte, renuntam la planul de a iesi in platou prin Valcelul Mortului si hotaram sa mergem doar pana in Poiana Mare.
Cand ajungem in vale, ne dam seama ca ar fi cea mai buna varianta, pentru ca ninsese proaspat si, pt ca avusese loc o avalansa de proportii mari, valea era plina cu bolovani… mari…


Pornim cu incredere, bolovanii erau instabili, se mergea foarte prost… Ajungem la prima saritoare, acoperita inca, dar… mai greu de urcat din cauza bolovanilor instabili si a stratului de gheata existent sub zapada pufoasa…




Admirand peisajul, din cand in cand...

Inaintam, ajungem la “Saritoarea cu bolovan”, cea de dinaintea “Saritorii lui Zangur”: acoperita doar cu… zapada pufoasa, proaspat ninsa… Mai avea un strat subtire de gheata, in rest… stanca pura… Ne chinum un pic, urcam numai pe frontalii de la coltari si cu ajutorul pioletului si… continuam…



priza foarte buna, bolovanul ramane infipt in piolet (adica iti iei priza cu tine...)


Saritoarea lui Zangur era acoperita, urcam tot asa pe frontali, pt ca era gheata pe sub zapada, dar… déjà ne-am obisnuit…




Mai mergem un pic, ajungem la intersectia cu Valea lui Zangur





cotim spre dreapta, mai inaintam un pic pe un horn plin de gheata  gasit de Daniel,( nu stiu de ce ne chinuim pe-acolo)


si ajungem in fata Saritorii de la Cotitura: cam spalata, cam inghetata, oricum, total necunoscuta…




Hotaram sa urcam prin dreapta: urca Daniel cap, ne asigura si venim si noi, eu cu Horatiu. 
Ok, Daniel porneste, 



eu cu Horatiu stateam cuminti, asteptam ca Daniel sa ajunga, ajunge, asigura de un copac si hotarasc sa plec si eu. Urc, ma catar pe gheata (frumoasa catarare, nu am ce sa spun) si ies deasupra saritorii dar pe firul vaii. Continui pe fir, il vad de Daniel in dreapta, la copac, discut cu el si ma anunta Horatiu ca nu mai am coarda si trebuie sa vina si el. Bun, asta inseamna ca ma dezleg, vine si Horatiu, dupa care continuam pe fir. Ma dezleg, Daniel trage coarda, dupa care aud: “Avalansaaaaaaaaaaaaaa!” Eram pe culoar………….. O vad ca vine, incerc sa infig pioletul in mal, era inghetat tun………… Asta e, o sa incerc sa ma opresc cumva, poate nu ma duce prea departe………..  Nu mai aveam ce sa fac, nici macar timp sa reactionez………….. Si simt cum ma invaluie zapada,usor,  incet, parca a mangaiere………… Ma gandeam ca e bine ca nu plec la vale, Daniel stie unde sunt si o sa vina sa ma scoata de acolo, nu e nici o problema… Era doar zapada proaspat ninsa, moale, pufoasa si… nu a venit cu viteza… M-a inconjurat frumos, din toate partile si m-a oprit pe loc…




Am inteles mesajul: trebuia sa coboram. Muntele nu ne vroia azi. Ma uit la Daniel, era incremenit. Ma intreaba daca sunt ok, daca vreau sa vina sa ma ajute. Ii explic ca sunt in regula si ca voi urca singura, Horatiu ii spune ca si el e bine, o parte trecuse peste saritoare si ii facuse un mic dus. Ii spun ca vreau sa coboram (ningea in continuare) si ca putem sa facem rapel de la copacelul unde asigurase el (ca sa coboram mai repede). Il anuntam si pe Horatiu decizia noastra, e de acord asa ca urc la Daniel. Cand ajung la el, “Avalansaaaaaaaaaaaaa!” A doua avalansa, exact pe locul unde fusesem eu, pe acelasi culoar, ducand la vale tot stratul care ma inconjurase pe mine………….Trece, il intrebam pe Horatiu daca e ok, era bine si de data asta…

Daniel porneste in rapel, eu raman la copacel sa cobor dupa aceea, il rog sa se opreasca putin, sa nu intre inca in culoarul pe unde urcasem, stam putin de vorba si…. Toata zapada de pe versant, proaspat ninsa, pleaca… pe culoarul pe unde trebuia sa coboare el….


Horatiu o primeste direct in fata, de data asta si ne hotaram sa plecam cat mai repede de-aici. 
Coboara Daniel, cobor si eu, strangem coarda, o facem ghemotoc, ca nu mai aveam timp sa o filam si hotaram sa o dam la vale… 




… Dar, dupa ce o baga in rucsac, eram toti trei inca la baza saritorii………….”Avalansaaaaaaaaaaaaaa!” De data asta a fost rea, furioasa, a venit cu bolovani, bulgari mari, nu doar zapada fina si pufoasa……….. Mi-a trantit o gramada de bolovani si zapada in cap si am crezut ca nu se mai opreste, a tinut-o asa vreo 15-20 de secunde………. Forta avalansei a reusit sa-mi desprinda pioletii de pe rucsac, noroc ca ramasesera agatati in chingi……….Cand s-a terminat, am plecat rapid, nu am mai stat pe ganduri….. Si cum coboram noi, il aud la un moment dat pe Daniel:”Avalansaaaaaaaaaaaa!” Incredibil, era a cincea in nici o ora………………… Ne aruncam in dreapta vaii, sa nu fim pe culoar, o vedem cum trece furioasa, cu multi bolovani, in viteza si… nu mai reactionez…………. Nu-mi venea sa cred…………..

coborarea dupa avalansa, pe zapada lasata de ea, pe culoar...

In fine, ma trezesc si gata, trebuie sa ne grabim si sa coboram cat mai repede……..Coboram repede la intersectia cu Valea lui Zangur, traversam spre ea, sa stabilim o strategie de coborare:  Daniel primul, il asiguram la un copacel, el coboara si cauta un loc in care sa ne asigure si venim si noi (in caz de avalansa, macar ne recuperam dupa coarda…)

N-am mai avut incidente, nu am mai prins niciuna pana jos, unde ne-am sucit picioarele pe bolovanii aia instabili si inghetati bocna…

Dar... am avut peisaje frumoase...








descatararea Saritorii cu Bolovan (pe frontali)





THE END