Sambata, 6 iulie 2013. Plecam in tura pe Acele Morarului:
Andrei, Daniel, Marius si eu.
Vremea se anunta ingrozitoare, deci am plecat in cunostinta
de cauza.
Ajungem la Caminul Alpin si incepem sa urcam.Ca sa fim cat
mai usori, ne lasam hainele de schimb in masina, cu gandul ca ne vom intoarce
in aceeasi zi, luind doar strictul necesar.
In Poiana Costilei,
ne prinde prima repriza de ploaie. Torentiala. Ne oprim, facem planul ca sa ne
oprim de fiecare data cand ploua, chiar daca asta ne va incetini, si sa ne
adapostim. Stam noi ce stam, se mai opreste si continuam. Inainte de
intersectia cu Valea Urzicii, incepe iar. Ne oprim, stam ce stam, incepem sa ne
cam razgandim… Daniel spune ca el macar urca pana la Omu pe Valea Cerbului,
daca tot a venit pana aici… Se opreste si asta, iese si soarele un pic, asta ca
sa ne ridice moralul…
La intersectia cu Brana Mare a Morarului ne oprim putin
chiar pe firul Vaii Cerbului sa mancam ceva, sa ne dezechipam de hainele de
ploaie si sa stam un pic. Cum stateam cu spatele spre Omu, incep sa aud un
sunet de parca ar fi inceput cutremurul. Ma uit mirata la Andrei, la Daniel si
ma prind: incepea sa curga apa pe vale, din cauza ploilor. Ne dam la o parte si
ne uitam la apa care incepe sa curga, murdara si noroioasa…
In fine, ploaia chiar se oprise, incepuse sa se insenineze,
soarele ne incalzea, ne revenise optimismul. Parcurgem Brana Mare a Morarului si
cand ajungem la sfarsit, in locul unde trebuia sa ne echipam, aud un tunet.
Parca nu ar fi bine sa continuam, suntem cu toate fiarele pe noi…Ne gasim un
loc unde sa ne adapostim, ne punem toate fiarele in rucsaci, pe care ii scoatem
de langa noi si ii punem la ceva distanta si … incepe ploaia… cu tunete,
fulgere, tot tacamul…
Glumim, ne gandim ce bine am gasit locul asta, mai spunem
cate un banc, timpul trece si… ploaia se opreste…. Iesim si noi de-acolo,
constatam pagubele (adica niciuna) si… continuam…
Apare ceata, care da un farmec in plus peisajului, vedem
primele flori de colt, care ne incanta privirea, o floare rara: Sangele Voinicului
si, cu poze si o doza noua de optimism, intram pe Creasta Ascutita.
Acul Mare il parcurgem fara probleme, Creasta Acului Mare la
fel.
Ajungem si la rapel si ne hotaram sa facem rapelul cu ambele corzi, ca sa
nu stam prea mult.
Optul meu imi cam face probleme asa ca dureaza mai mult
decat de obicei dar asta nu conteaza, ajungem jos si intram pe Degetul Rosu.
Frigul incepe sa-si faca simtita prezenta, imi da Daniel cagula lui, ajungem
sus, scriem in caietel si ne hotaram sa coboram mai repede pentru ca vremea
incepe sa dea semne de inrautatire.
Degetul Prelungit il urcam pe jumate, traversam si intram pe
Acul Crucii.
Incepe sa bata vantul, ceata ne invaluie usor-usor, se aud primele
tunete. Andrei si Marius trecusera déjà, noi trebuia sa urcam si sa facem
rapelul. Urcam repede, ajungem la locul de rapel si incepem sa pregatim
rapelul. Ne hotaram cine pleaca primul, intru eu si apoi se dezlantuie iadul:
tunete, fulgere, grindina, vant etc. Daniel il roaga pe Andrei sa-mi tina
coarda de jos, sa nu ajung in Rapa Crucii, Andrei ia coarda cu simt de raspundere si raman
blocata: nu mai puteam sa merg nici inainte, nici inapoi… Ii strig sa-mi lase
corda mai moale si incep sa cobor printer fulgere, tunete si vant cu grindina
care-mi biciuia fata… Eram pur si simplu ingrozita; vedeam fulgerul, incercam
sa ma fac mica, pana la tunet, pe care il auzeam cred ca amplificat din cauza
fricii care pusese stapanire pe mine. Am incercat sa ma linistesc si am inceput
sa ma rog. A functionat, m-am linistit si cand am ajuns jos eram ok, eram
linistita, furtuna se mai potolise asa ca Daniel a coborat in perfecta
siguranta.
Hotaram sa urcam la Omu si sa ramanem acolo, coborarea spre
Valea Cerbului pe iarba uda cu bonus grindina ar fi insemnat sinucidere curata…
Andrei urca pe Acul de Sus si hotaram sa ne ia el pe fiecare, sa nu mai fim 2
echipe. Incepuse déjà sa se intunece, pauzele din cauza ploii isi spuneau
cuvantul… Pleaca Andrei, asigura, plec si eu…urc si la un moment dat, un fulger
imi sclipeste in caraba, exact cand trebuia sa scot bucla… M-am speriat dar am
continuat. Cand am ajuns sus, i-am spus lui Andrei care imi spune ca a vazut si
el si ca a fost un fulger globulos care doar s-a reflectat sau s-a descarcat
(n-am inteles eu prea bine) si ca am avut mare noroc ca n-am zburat de pe stanca…
Cand am ajuns toti pe Acul de Sus am strans corzile si ne-am
hotarat sa ne impartim iar in 2 echipe ca sa ne miscam mai repede si sa nu
inghetam. Andrei a luat-o inainte cu Marius, eu am ramas cu Daniel si, pe
intuneric, mai alunecand pe grindina si pe iarba uda, mai bajbaind prin
intuneric, (ne-a mai ajutat cu orientarea si Andrei, pt. ca era o ceata densa
de nu vedeai la 1 metru), am ajuns la Cabana Omu. Uzi, obositi, infrigurati, am
crezut ca-l prindem pe Dumnezeu de-un picior cand ne-a spus cabaniera ca are
locuri si mai ales cand ne-a dat si cate-un ceai caldut (nu era cald, ca
trebuia sa aprinda soba…)
Un tip de la cabana a fost dragut si mi-a imprumutat o
pereche de ciorapi uscati (hainele noastre de schimb erau jos la masina), am
dormit doar cu pantalonii uzi), iar dimineata am coborat pe Valea Cerbului si
am pornit la catarat in cariera.
A fost o tura interesanta, pe care nu o voi uita mult timp de acum
inainte,si care, cu toate obstacolele aparute, mi-a placut … Le multumesc
partenerilor pentru tot si sper sa ne mai revedem si in alte ture…