"MUNTELE TE INVATA MAI MULT DECAT ZECE BIBLIOTECI LA UN LOC."

Nicolae Iorga

duminică, 22 august 2010

Ciucas - un munte de poveste


Un vis nascut in nefiinta
Imbatat de tristete si lacrimi ce dor
Cu ecouri mute de iluzii frante
Si de aroganta... si de vechi amor...


Poate cu prea multa aroganta... asa a inceput tura in Ciucas... am crezut ca suntem prea stapani pe situatie si, inca o data, muntele ne-a iertat... Ne-a dat putin peste nas, dar, ca si in alte dati, ne-a iertat, dezvaluindu-ne (a cata oara?), minunatiile sale de basm...
          Tura aceasta a fost inceputa cu Mihai Cernat si continuata singura... M-a asteptat pe varful Ciucas si am mers aproape impreuna pana la Muntele Rosu (cabana Silva), apoi Culmea Zaganu am parcurs-o singurica. (Asa ca echipa nu stiu cum s-o mai mentionez: eventual, Mihai Cernat, mentorul spiritual si eu).
          Pe un ger naprasnic si un viscol de nedescris, am plecat din Bucuresti.          Condusul a fost un calvar: imi inghetau stergatoarele pe parbriz, zapada care cadea mai ingheta si ea; mai gaseam din cand in cand cate o bucatica de geam neinghetat pe care sa vad si eu ce se mai intampla, ce sa mai vorbim, a fost... de nedescris...
          Pe drum, ne-am oprit intr-o benzinarie, sa mai toaletam masina. Acolo am avut o altercatie cu Cernat, dupa care ne-am continuat drumul certati. Am ajuns intr-un final la drumul care urca spre cabana Muntele Rosu, am lasat masina acolo si am vrut sa ne continuam drumul pe jos dar am intalnit un cuplu cu un Logan, care aveau lanturi montate si au spus ca ne iau si pe noi pana sus. Din vorba in vorba, am aflat ca venisera sa schieze si ca mai incercasera sa faca drumul asta o data, dimineata, dar renuntasera din cauza zapezii intarite si a faptului ca le sarisera lanturile de cateva ori (lucru care s- intamplat dealtfel si cu noi). Asa ca, dupa un drum mai mult pe jos decat cu masina, (timp in care ne-am oprit de nu stiu cate ori sa remontam lanturile), am ajuns intr-un final la cabana Silva, unde ne-am cazat, am mancat ceva si ne-am echipat pt varf.
          Si-am pornit, cu avant, spre varful Ciucas. Pe drum, Cernat a luat-o inainte, ca de obicei, dar de data asta nu s-a mai oprit deloc. A tinut-o tot inainte, pana pe varf. Pana la cabana Ciucas, eu am mai depasit unele grupuri (erau mai multe persoane care urcau), am mai intalnit persoane care coborau (niciunele de pe varf: spuneau ca din golul alpin nu se mai poate urca pt ca bate vantul foarte tare si e foarte frig; in plus, era si zapada foarte mare).
             La cabana Ciucas, era o cosmelie unde statea un mosulet sa aiba grija de ea in timpul in care nu se lucra si unde ii primea pe turistii care se aventurau pana acolo. Puteai sa stai un pic, sa te incalzesti, sa-ti tragi sufletul si, aveai doua variante: ori porneai mai departe, spre varf, ori te intorceai la cabana. Eu am ales prima varianta: spre varf.
          Si-am pornit-o, pe gerul ala naprasnic si pe vantul care batea in ultimul hal, spre varful Ciucas. Din cand in cand, il mai vedeam pe Cernat in fata, neobosit. La un moment dat, am auzit vorbe. Am crezut ca s-a oprit sa ma astepte, dar nu, se oprise sa-si puna coltarii si se intalnise cu niste tipi care coborau de pe varf si schimba impresii cu ei. Evident, dupa ce s-a echipat a luat-o din loc, fara sa schiteze vreun gest ca ar vrea sa ma astepte. M-am intalnit si eu cu respectivele persoane: 3 baieti, i-am intrebat daca e nevoie imperioasa de coltari si de piolet, ei mi-au raspuns ca nu neaparat, asa ca m-am gandit sa nu-i mai pun (deja aveam mainile inghetate in manusi) si am plecat mai departe.
          La un moment dat, am incercat sa pornesc aparatul foto, sa fac niste poze: mi-au inghetat mainile instantaneu, asa ca am renuntat; mai ales ca aparatul nu a vrut sa porneasca. Vantul batea in disperare de viata, erau niste portiuni de zapada mai geruita, unde era destul de nasoala treaba, au fost si niste traverseuri mai expuse, dar... totul e bine cand se termina cu bine... Cand mai aveam un pic pana sa ajung pe varf, l-am vazut pe Cernat ca ma astepta... m-am minunat…mi-a luat aparatul, a schimbat bateriile, a facut vreo 2-3 poze (timp in care bateriile s-au descarcat; vantul batea cu putere), am inghetat cu incredere si ne-am hotarat sa coboram ca sa nu inghetam de tot. Mie imi inghetase cagula pe fata (cu tot cu nas), asa ca situatia nu era prea roza.
          Am inceput coborarea, eu mai cu grija, ca nu aveam coltarii, Cernat topaia din piatra in piatra si s-a oprit mai jos sa ma astepte. La cabanuta ne-am mai oprit un pic, eu am vrut sa intru sa ma incalzesc un pic, dar Mihai a zis ca ne grabim, asa ca nu am mai intrat si am coborat intr-un ritm mai alert. Am intrat in padure, incepuse sa se insereze, asa ca ultima parte a traseului am facut-o la frontale...
Cand am ajuns la Silva, cabanierul ne-a spus ca se anuntasera -30oC. Atunci am descoperit si eu ca imi degerase nasul (ma ustura destul de rau) si varfurile degetelor(care imi degerasera de pe Hornul Coamei, de fapt). Am incercat sa ne inchipuim cate grade erau pe varf, pt ca acolo batea si vantul, dar am renuntat, ca ne lua cu frig...
Dimineata, cand ne-am trezit, era o zi superba, cu soare, fara vant si parca un pic mai calduta decat precedenta. Am mancat, ne-am echipat, dupa care mie mi s-a facut rau (nu stiu de ce) si m-am hotarat sa cobor la masina. Cernat s-a suparat, a zis ca el vrea neaparat sa urce, iar cand i-am zis ca poate urc si eu cat pot dar mai incet, a spus ca el nu poate sa urce incet si ca nu ma asteapta... frumos...
Am luat-o spre masina dar, pe drum, m-am gandit ca totusi nu pot sa ratez o zi asa frumoasa si, catinel, am luat-o si eu spre Culmea Zaganu. Cand ajung sus, la releul meteo, apare un tip care tot facea fotografii, imi spune ca sunt urme pana pe varf, sa nu-mi fac probleme si ca mai sunt  2 grupuri in fata, formate din cate 3 persoane, + Cernat. Am tot urcat, nu a fost nevoie de coltari si piolet, asa ca a fost destul de simplu. Pe Zaganu, m-am intalnit cu 3 persoane, un tip mai in varsta si inca 2, care m-au felicitat ca am mers singura pana acolo si m-au intrebat pana unde merg. Le-am zis ca vreau sa cobor prin Gropsoarele, au zis ca pe acolo merg si ei dar vor sa mearga mai repede sa prinda autocarul de 16 din Cheia, ca sa ajunga in Bucuresti. Eu le-am zis ca nu ma grabesc, m-am oprit pe varf sa fac cateva poze, dupa care am pornit mai departe. Pe vf Gropsoarele am intalnit alt grup, 2 baieti si o fata care se intorceau la  cabana, la Muntele Rosu. Am stat un pic si am plecat iar. Cateva poze, dupa care am luat-o din loc. A urmat o portiune mai nasolica un pic, portiunea cu lant (faza nasoala era ca lantul era partial acoperit de zapada si partial inghetat, ceea ce nu-ti oferea o prea mare siguranta), zapada era destul de inaltuta si portiunea foarte ingusta, dar... am trecut, ca nu aveam ce face. Am avut noroc ca nu am alunecat. Au mai urmat apoi niste portiuni cu zapada foarte mare, in care mai ca nu intrai cu totul... si... la un moment dat, mi-am dat seama ca s-a cam terminat creasta... A urmat un traverseu, am trecut muntele in partea cealalta si... am vazut ca urmeaza padurea, apoi stana din Zaganu. La un moment dat, am vrut sa nu mai merg pe urme, prin zapada, ca ma afundam destul de adanc, dar cand am vazut cum se desprinde o placa si o ia la vale, m-am speriat si m-am gandit, totusi, ca e mai sigur pe urme...
La stana mi-am dat seama ca aparatul meu foto are ceva de nu vrea sa mai faca poze, dar nu mi-am dat seama ce...
Am continuat, am mers apoi prin padure... Cu cat coboram, cu atat se facea mai frig, iar cand am ajuns pe drum, deja apunea soarele si era un ger de crapau pietrele...
Am ajuns si la masina, mi-am schimbat bocancii si doar un ciorap, ca mi-a inghetat piciorul instantaneu, asa ca am ramas doar la unul si am plecat cu geamurile masinii inghetate, ca nu vroiau sa se dezghete neam... s-au dezghetat pe drum... La o benzinarie, un nene foarte destept s-a gandit sa-mi spele geamurile cat am fost eu inauntru sa platesc benzina (noroc ca nu s-au spart) si... incet-incet, am ajuns si acasa, in Bucuresti. Acum, poze...

5 comentarii:

  1. Frumos! Tura aceasta n-a fost postata si pe www.carpati.org parca am citit-o acolo!

    RăspundețiȘtergere
  2. A fost postata dar a fost considerata un "atac la persoana, cu scop defaimator, nu un jurnal obisnuit" (Varverica). Eu am povestit faptele asa cum s-au petrecut. Mi-a parut rau ca asa a fost inteleasa relatarea mea, nu asta era intentia... Drept pt care, am hotarat sa-mi pastrez turele pe blog, sa nu le mai postez in alte parti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Culmea, parca cernat asta era ala rau, firea conflictuala in opinia lor iar jurnalul asta i-ar fi subliniat calitatile.
    Observ totusi ca dupa toate astea, continui sa faci ture cu el. Eh, optiunea ta, la urma urmei.
    Atitudinea lui, conturata in alte cateva situatii urate, imi provoaca o sila nemaitraita de mine fata de un necunoscut.
    Transmite-i la urmatoarea tura masochista ca e cel mai 'iubit' dobitoc care merge pe munte.

    Tie in schimb, iti doresc intelepciune si parteneri frumosi de munte.

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari Gabi pt ambitia de care ai dat dovada in parcurgerea unor trasee atat de frumoase! In goana ta de a fi remarcata, fa-ti putin timp si gandeste-te cat de plina ar fi cartea de istorie de inutilitati daca orice metresa s-ar fi apucat sa-si scrie memoriile. Mai pe intelesul tau, bucura-te ca ai cunoscut un om care a avut rabdare si grija atat de tine cat si de caine, iar ca raspuns sa i se intoarca spatele intr-o traversare cu risc de avalansa (CULMEA VACAREA - REFUGIUL IEZER-2009-2010).Si da, acest articol este atac direct la persoana.

    @ dubiosul: Iti doresc si tie intelepciune si parteneri de munte/viata pe care sa te poti baza,asemeni Gabrielei!

    RăspundețiȘtergere
  5. @cornelt70: Daca ti se pare ca gonesc foarte tare pt a fi remarcata, te inseli amarnic. Pur si simplu, povestesc niste fapte reale, pe care le-am trait si simtit pe pielea mea.
    Cat despre apelativul de "metresa", nu inteleg cum iti permiti sa ma jignesti fara sa ma cunosti macar. Probabil esti tot vreun alpinist de tastatura, cum sunt multi in ziua de azi, care in loc sa mearga pe munte stau pe net si dau sfaturi (mai si jignesc uneori).
    Cat despre traversarea cu risc de avalansa spre refugiul Iezer, mai informeaza-te (in loc sa murim 4 oameni, am preferat sa ne intoarcem). Nu i-a intors nimeni spatele, pur si simplu ne-am dat seama ca asta era cea mai buna solutie.
    Ma bucur ca este atac direct la persoana.

    RăspundețiȘtergere