In tura asta (de fapt sunt 3 ture), e interesant de precizat ca am deschis aproape toate refugiile din Crai (exceptie a facut Ascutitul, ca nu am avut ce sa cautam pe acolo). Dar am deszapezit si deschis restul restul refugiilor (cele mai cunoscute): Grind I, Grind II si refugiul din Funduri. Am inotat in zapada ca niciodata, ne-a prins un white out pe creasta de ne-a zapacit, am mers pe cornise dar… a meritat. Chiar a meritat tot efortul.
Dar… sa incepem. Parteneri de tura: eu si Mihai Cernat, pardon, el e liderul echipei
Pe o vreme de cacao, cand nu era recomandat sa se mearga pe munte: ninsese si se anuntau in continuare ninsori, se trezeste Cernat sa mergem sa facem Sudica. Eu, cum nu pot sa zic niciodata nu unei ture la munte, mai ales in Crai, mai ales Sudica, la care visam de ceva timp, am fost de acord. Ne-am facut frumusel bagajele si duminica dimineata eram deja in masina, in drum spre Crai. Atunci am aflat ca masinuta mea poate sa ajunga la 170 km/ora, ceea ce e un lucru foarte bun.
in fine, dupa un drum destul de uratel (ca se cam aluneca), am intrat in drumul care ducea spre cabana Brusturet. Un drum cu gropi, cu zapada, gheata etc. Masinuta a facut fata cu brio tuturor eforturilor la care a fost supusa si am ajuns cu bine la cabana. Acolo totul era acoperit de zapada (am fost anuntati de localnici ca ninsese zdravan cu o zi inainte).
Am intrat in restaurant sa mancam si sa ne schimbam, urmand dupa aceea sa urcam spre refugiul Funduri. In restaurant am dat de o soba (bucuria mea) si de o tanti foarte draguta, care ne-a explicat ce s-a mai intamplat pe acolo si cum va fi vremea. Dupa ce am mancat si ne-am echipat, cu mare parere de rau (cel putin din partea mea) a trebuit sa parasim soba si caldura din cabana ca sa pornim pe coclauri… A, am uitat sa precizez ca la cabana erau si niste catei care au pornit cu noi (sa ne arate drumul, probabil).
Pe drum, din 3 catei, cati pornisera, 2 au renuntat si s-au intors, doar unul dintre ei (o catelusa), ne-a insotit credincioasa tot drumul. Catelusa era mare alpinista, dupa cum aveam sa aflam ulterior.
Pe drum, ne-am chinuit sa ne croim drum prin zapada, cel putin pana la prima stana.
Am ajuns acolo, ne-am invartit, ne-am uitat si am studiat stana, dupa care Cernat a pornit sa caute drumul, ca nu mai stia pe unde trebuia s-o luam. Intr-un final, am mai inotat noi ceva prin zapada si la un moment dat am ajuns la a doua stana.
Ei, de-acolo chiar se pierdea drumul, nu mai vedeam nici marcaj, nimic, asa ca am apelat la solutia “suna un prieten”. L-a sunat Cernat pe un prieten de-al lui, care i-a explicat pe unde trebuie sa mergem daca vrem sa ajungem la refugiul din Funduri (mai trebuiau trecute vreo 2 poieni, mai trebuia inotat putin prin zapada si intr-un final am fi reusit sa ajungem).
Trebuie precizat ca am avut un peisaj fantastic tot drumul.
O luam noi usurel spre indicatorul care ar fi trebuit sa ne arate drumul spre refugiul Funduri, ajungem la el si descoperim si altceva: ca avem mai putin de mers spre La table (1/2 ora) si de acolo stiam ca spre refugiul Grind nu mai e mult. Dar totusi, hai sa incercam sa mergem spre refugiul Funduri. Mergem noi ce mergem, marcajul e total aiurea dar nimerim intr-un final pe drumul cel bun si mai inotam putin. Dupa ce observam ca tot coboram si era clar ca dupa aceea vom urca destul de mult, ne hotaram: mai bine mergem spre La Table si de acolo spre Grind, urmand ca apoi, daca e timp, sa urcam in creasta. Ok, o luam din loc, acum mergeam pe urme, era bine… Ajungem iar la indicator si urmam traseul spre La Table…
celebrul indicator
Pe drum trecem pe langa cantonul Lespezi (cam daramat) si pornim mai departe.
Ajungem la stana din La Table, o studiem (foarte primitoare, de altfel), o curatam putin (de zapada), o inchidem (adica Cernat o inchide) si plecam mai departe.
Pe drum, cand urcam prin padure spre refugiu, se porneste deodata vijelia. Nici gand sa mai urcam spre creasta azi. Ajungem cu greu la refugiu si ne “cazam”.
prindem totusi un apus de soare fermecator…
Catelul se cazeaza si el…
M-am chinuit o gramada sa-l bag in refugiu dar nu a vrut sub nici o forma. A ramas afara in viscolul ala cumplit si in urletul vantului pe care l-am auzit toata noaptea…
Dar, a venit si dimineata. Cer senin, zi frumoasa, putina ceata sus dar urcam in creasta azi si incercam…
Verficam catelul: traieste, e bine, n-are treaba…
si… suntem pregatiti…
Urmeaza binecunoscuta faza de batut urme, cu randul, pana sus.
si am urcat, am tot urcat, prin Coltii Gainii, refugiul a ramas undeva jos, mic, mic…
peisajul incepe sa ni se dezvaluie…
ramanem fermecati de maretia muntelui si totusi ne uimeste cu pericolul pe care il poate prezenta uneori…
creasta ni se dezvaluie in toata splendoarea
cornise…
Cand ajungem sus, surprise: ninsoare si… White out… fermecator…
Problema era ca nu mai stiam unde suntem, daca am urcat bine sau suntem pe un fir secundar, in jurul nostru era alb total…Si atunci Cernat a avut o idee: se leaga in coarda, se asigura in piolet si eu il filez pana se termina coarda, dupa care merg si eu. Si facem chestia asta pana ajungem pe varf sau, vedem noi, unde vom ajunge…
si, in zare, apare varful
si, evident, pozele de pe varf…
SI… intoarcerea…
cat timp noi am fost pe creasta, catelul a stat cumintel, ne-a asteptat si ne-a pazit bagajele
Avand in vedere ca a nins, s-a cam asternut zapada si pe el dar asta nu l-a impiedicat sa ne fie un bun camarad pana la sfarsit
A doua zi, cand am coborat, vremea era tare frumoasa: ningea cu niste fulgi mari si desi, ca-n povesti… Sus, crestele erau invaluite intr-o ceata groasa…M-am gandit cu groaza ce s-ar fi intamplat daca ramaneam sus, asa cum initial ne propusesem…
La intoarcere, Cernat se hotaraste sa conduca el masina, de la Brusturet pana la iesirea din chei. La un moment dat, aluneca pe gheata, masina o ia aiurea, rateaza un stalpisor de pe marginea drumului si se opreste in zapada, la cativa cm de marginea drumului spre parau… Cum nu aveam lopata, a trebuit sa sapam cu pioletii si sa deszapezim masina…
Cam astea sunt ideile despre tura … o adevarata tura de iarna, cu zapada mare, white out si ninsoare… Tot ce trebuie. Dar a fost frumos…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu